Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În ședința de Consiliu Local de joi, 28 septembrie 2023, a fost aprobat, probabil, cel mai important proiect pentru dezvoltarea municipiului din ultima perioadă: Înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Dorohoi”, care cuprinde Municipiul Dorohoi în calitate de fondator al acesteia dar și comunele Broscăuți, Hilișeu-Horia, Șendriceni, Văculești, George Enescu, Ibănești și Lozna.
Prezenta asociere va facilita pe viitor coordoarea diferitelor investiții care se vor finanța prin intermediul „Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public și alte servicii”, promovarea conceptului de SMART CITY la nivelul UAT-urilor și sprijinirea implementării de soluții în acest sens.
De asemenea, se urmărește asigurarea dezvoltării durabile economice și sociale a zonei prin îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii de transport a unităților administrativ – teritoriale dar și prin dezvoltarea unor rețele de incubatoare de afaceri și a parteneriatelor de tip public – privat precum și urmărirea atragerii de investiții în vederea dezvoltării durabile economice.
„Este o intenție a noastră și o dorință atât a municipalității dorohoiene cât și a primarilor din zonele limitrofe pentru a avea încă un instrument pentru a dezvolta proiecte, iar aceste proiecte se pot dezvolta cu bani europeni, cu bani ai comunităților noastre și cu bani guvernamentali. Asocierea a avut loc și datorită faptului că primul proiect pe care-l vom aplica împreună, aplicant fiind chiar această asociere, este transportul în comun care se va face cu autobuze și microbuze electrice care au fost accesate de fiecare comunitate în parte, ele vor fi puse la comun și vor deservi întreaga zonă. Acesta este un prim proiect care este aprobat deja, avem documentele în elaborare, după ce asociația va deveni funcțională, adică după ce vor exista hotărâri de Consiliu Local din toate comunitățile implicate, vom pune la punct aparatul de lucru, vom forma un comitet al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară care va conduce această asociație, comitet care va pune cap la cap toate strategiile de dezvoltare ale noastre și ale celorlalte comunități iar de acolo vor rezulta proiectele care sunt cele mai necesare pentru fiecare comunitate în parte, pentru a fi mult mai ușor rezolvate în cadrul asocierii pe care am făcut-o.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Printre obiectivele asocierii, se mai regăsesc și inițierea, promovarea și derularea unor proiecte de dezvoltare economică a zonei și de atenuare a discrepanțelor de dezvoltare între localități, susținerea accesării diverselor surse de finanțare internațională, respectiv a fondurilor nerambursabile alocate în cadrul Programelor Operaționale finanțate din FESI, în cadrul cărora administrațiile publice locale sunt eligibile ca și solicitanți ai finanțărilor nerambursabile.
Nu în ultimul rând, înființarea Zonei Metropolitane Dorohoi oferă oportunitatea dezvoltării, modernizării și îmbunătățirii serviciilor publice, a infrastructurii de sănătate, a infrastructurii educaționale, reabilitarea clădirilor de patrimoniu obiective ce vor ajuta la creșterea calității vieții și promovarea coeziunii teritoriale economice și sociale din zona unităților administrativ teritoriale membre.
„Fiind la început, nu-mi doresc decât ca lucrurile să decurgă într-un ritm cât mai alert pentru că orice pas făcut de această asociație atât din punct de vedere organizatoric cât și din punct de vedere al gândirii proiectelor de viitor, nu este decât o posibilitate importantă de dezvoltare a zonei metropolitane nou înființată. Noi, primarii, suntem dornici și suntem hotărâți să facem toate demersurile în acest sens și sper că, în viitorul apropiat să avem și primele proiecte și prima strategie comună de dezvoltare ale proiectelor de interes comun.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.