Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Doina Federovici

Asocierea de firme condusă de către Consitrans a câștigat licitația privind realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din Regiunea de Nord-Est. Implementarea acestuia a unit într-un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere administrațiile locale din cele două județe: consiliile județene și primăriile municipiilor reședință.

Valoarea contractului este 14.277.760,16 lei fără TVA. Fondurile sunt asigurate din Programul de Transport 2021-2027 în proporție de 98%, iar cele patru autorități locale vor contribui, în părți egale, pentru asigurarea cofinanțării de 2%.

„Ne bucurăm că acest proiect ambițios pe care l-am promovat alături de colegii de la Primăria Botoșani, Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava prinde contur. Este un proiect foarte important pentru regiunea noastră, un adevărat pașaport pentru dezvoltare. Chiar dacă la început puțini au fost cei care au crezut în el, am demonstrat că prin implicarea echipei de proiect am reușit să finalizăm o primă etapă importantă. Este mult de muncă, dar avem determinarea de a realiza cât mai repede documentația tehnică. Sper ca asocierea de firme câștigătoare să arate aceeași determinare și să realizeze acest proiect în termenii impuși de contract pentru a face și pasul următor: execuția propriu-zisă a drumului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a ținut să mulțumească unității de implementare a proiectului formată din specialiștii celor două consilii județene, „care au conlucrat foarte bine în cadrul acestui proiect generos pentru Botoșani și Suceava”.

Realizarea documentației tehnice presupune efectuarea studiului de fezabilitate (14 luni), obținerea autorizației de construcție (3 luni), executarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție (3 luni), întocmirea documentației suport și asistența acordată pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare, precum și pregătirea documentației de atribuire a contractului de execuție lucrări (3 luni) și realizarea lucrărilor de construire (24 de luni).

Cele patru autorități locale, în parteneriat cu CNAIR, au preluat și execuția lucrărilor pentru ca proiectul să fie implementat cât mai repede.

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani. Acesta va scurta la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani. „În momentul de față drumul este prevăzut cu două benzi pe sens și separator de sens, cu o limită de viteză de 120 de kilometri pe oră, dar noi facem toate demersurile necesare pentru a-l transforma într-un sector de autostradă, ca o continuare pentru A7, așa cum s-a întâmplat și cu sectorul Pașcani - Suceava. Avem sprijinul Ministerului Transporturilor și al reprezentanților CNAIR. Argumentele sunt de partea noastră, mai ales că exproprierile de terenuri se vor face pentru regimul de autostradă. Diferența între cele două tipuri de drum de mare viteză constă în faptul că autostrada prevede și banda de urgență, iar limita maximă de viteză este de 130 de kilometri la oră”, a conchis Doina Federovici.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Doina Federovici
DorohoiNews.ro, 05-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro