Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sedinta

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani a convocat astăzi o ședință operativă cu șefii structurilor MAI din județ.

La întălnirea de lucru au participat Comisar șef Costîn Tudor – Împuternicit șef al IPJ Botoșani, colonel Decebal Muraru – Inspector Șef al ISU Botoșani și Colonel Cristian Boariu – Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

În cadrul ședinței au fost analizate rezultatele măsurilor dispuse de structurile MAI în județul Botoșani, în minivacanța prilejuită de Revelion și au fost trecute în revistă evenimentele publice cu participare numeroasă organizate în următoarea perioadă.

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în cooperare cu efective de poliție și celelalte structuri cu atribuțiii în domeniu și vor  fi alături de botoșănenii care se vor aduna în număr mare la lăcașele de cult pentru sărbătorirea Botezului Domnului.

Pentru ca slujba și ceremonialul religios de sfințire a apei să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică, jandarmii vor fi prezenți sâmbătă în proximitatea a 12 biserici din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, unde vor acționa, în cadrul sistemului integrat, împreună cu efective de poliție și pompieri, pentru prevenirea unor eventuale incidente neplăcute.

De asemenea, jandarmii vor asigura ordinea și liniștea publică la hramul bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoșani, dar vor acorda atenția cuvenită și comunităților care duminică,  7 ianuarie, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi.
 
În această perioadă, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani continuă acțiunile de control în cluburi, supermagazine, unități de cult, de alimentație publică, de turism și agrement din județ și au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dar și modul de exploatare a mijloacelor de încălzire.

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă: „Vom pune un accent crescut pe activitățile de îndrumare și informare preventivă. Totodată le solicit agenților economici să fie mai responsabili, să intre în legalitate și să îndeplinească cerințele de funcționare care stau la baza emiterii autorizațiilor de securitate la incendiu. Acționăm în conformitate cu legislația în vigoare. În structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne sunt profesioniști care cunosc foarte bine legislația în domeniu. Scopul acestor acțiuni de îndrumare și verificare este acela de a preveni incidentele nedorite, iar deficiențele constatate să fie cât mai repede remediate. Facem toate aceste lucruri pentru siguranța cetățenilor”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sedinta
DorohoiNews.ro, 04-01-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări
Ne mărim echipa! Grande Optique Dorohoi angajează consilieră vânzări (fete). Beneficii oferite: - ...

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren intravilan, str. Sorin Dumitraș, nr. 2F

Vând teren intravilan, str. Sorin Dumitraș, nr. 2F
suprafata teren 1178 m.p. apa trasa,curent electric tras ,canal apa,garaj 6/6 m,foisor acoperit,temelie ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând garaj

Vând garaj
Vând garaj cu beci, Str. Aleea Victoriei. Tel: 0756811599

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro