Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (4)

Modernizarea drumului județean DJ294C, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C, avansează într-un ritm accelerat. Constructorii au turnat la începutul acestei săptămâni încă un kilometru de balast stabilizat pe sensul de mers dinspre Avrămeni spre Mitoc, iar urmând ca de luni să aștearnă primul strat de asfalt. Ulterior, se va continua cu cel de al doilea sens de mers. În paralel, se lucrează la poduri și podețe.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, vicepreședintele Dorin Birta, senatorul Lucian Trufin, consilierul județean Gabriel Galan, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Cătălin Gheorghian, alături de domnii primari au inspectat stadiul lucrărilor. „În ultimii ani, Consiliul Județean Botoșani a modernizat sectoare importante de drum județean. Vom continua să facem acest lucru, pentru că ne dorim să avem cât mai puține drumuri de piatră și să asigurăm condiții bune de trafic pentru locuitorii din toate zonele județului. Modernizarea DJ294C, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C este o investiție cerută de mulți ani de locuitorii din zona de Est a județului. La preluarea mandatului am promis că vom face acest drum și am căutat soluțiile să se realizeze cât mai repede, motiv pentru care Consiliul Județean a făcut din fonduri proprii studiul de fezabilitate și proiectul tehnic”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Valoarea totală a proiectului, în care este inclus și TVA și cheltuielile neeligibile este de aproximativ 50 de milioane de lei, din care 41,5 milioane de lei o reprezintă finanțarea obținută prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferența de 8,5 milioane de lei este asigurată de către Consiliul Județean Botoșani.

La rândul său, vicepreședintele Dorin Birta le-a cerut participanților la trafic să respecte limitele de tonaj și să nu urce pe sectorul de balast stabilizat. „Toți vrem drumuri mai bune, dar ca să le avem trebuie și să le păstrăm. Constructorul va începe de luni să toarne primul strat de asfalt, dar până atunci se va circula pe un singur fir și de aceea cer participanților la trafic, să dea dovadă de înțelegere pe perioada derulării acestor lucrări și să respecte cu strictețe semnalizările rutiere și mă refer la semafoarele și indicatoarele rutiere montate în această zonă”, a declarat Dorin Birta.

Sectorul de drum județean care este în proces de modernizare  măsoară 7,8 kilometri.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (4)Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (1)Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (2)Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (3)Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (5)Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (6)Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (7)Avrameni - Panitoaia  - balast stabilizat 9.03 (8)
DorohoiNews.ro, 10-04-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro