Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat contractul de finanțare din Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat a proiectului de consolidare și eficientizare energetică a clădirii Protecției Civile, în care funcționează acum SMURD Botoșani.
Valoarea finanțării atrase se ridică la 7,5 milioane de lei, în timp ce Consiliul Județean va asigura o cofinanțare de 200 de mii de lei.
„Acordăm o atenție deosebită patrimoniului județului nostru, iar clădirea Protecției Civile este una dintre cele mai frumoase. Dat fiind că, acum, găzduiește sediul SMURD, clădirea a căpătat o importanță mare în arhitectura sistemului sanitar botoșănean și se impune aducerea ei la cele mai înalte standarde. Proiectul de reabilitare depus de Consiliul Județean Botoșani este printre primele 50 din țară care au fost admise la finanțare în prima etapă a Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
În urma semnării contractului de finanțare, a fost emis și ordinul de începere a elaborării proiectului tehnic, ulterior urmând a fi realizată licitația pentru execuția lucrărilor.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.