Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Începând cu data de 10.10.2016, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din Str. Stefan cel Mare nr. 43, se elibereaza formulare de cerere şi declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale/ energie electrică/ lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri.
Cererile completate, însoţite de actele doveditoare, necesare în vederea acordării ajutorului de încălzire a locuinţei, pentru perioada sezonului rece, noiembrie 2016 - martie 2017, se depun începând cu data de 17.10.2016, de luni până vineri, între orele 8:00 – 13:00, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din Str. Dumitru Furtuna, Nr.14.
La depunere, cererile vor fi însoţite de următoarele documente:
Copie după cartea de identitate, inclusiv mutaţia (pentru membrii familiei care au buletin);
Copie după certificatele de nastere (pentru membrii familiei care nu au implinit vârsta de 14 ani);
Adeverinta de salariu cu venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masa) aferent lunii anterioare pentru care se solicita dreptul la ajutorul de incalzire a locuintei, cupoane de pensie pentru pensionari, cupoane idemnizatii pentru cresterea copilului, adeverinţă de la financiar pentru persoanele fizice autorizate, alte acte privind veniturile realizate;
Adeverinţă stare materială cu specificaţia tipului de teren deţinut/folosinta/arenda (intravilan sau extravilan), culturi agricole, animale si pasari detinute, eliberata de Compartimentul agricol din cadrul Primariei Dorohoi sau din alte localitati (pentru toti membrii majori);
Adeverinţă de la Serviciul Impozite şi Taxe Locale privind bunurile mobile şi imobile deţinute, inclusiv in alte unitati administrativ-teritoriale (pentru toti membrii majori);
Copie dupa cartea de identitate a autoturismului/altor bunuri mobile (dupa caz), care sa ateste vechime mai mare de 10 ani.
Certificat de atestare fiscală de la ANAF Dorohoi (pentru toti membrii majori);
Copie după contractul de proprietate sau de închiriere a locuinţei (doar pentru cei care se incalzesc cu lemne);
Copie după ultima factură sau contractul de furnizare a gazelor naturale/energie electrica (pentru cei care se incalzesc cu gaze naturale/energie electrica);
Documente autorizate care sa ateste existenta unei surse de incalzire cu gaze naturale/energie electrica (act de verificare periodica a centralei termice, convector, arzatoare in sobe);
Familiile si persoanele singure care au in proprietate cel putin unul dintre bunurile cuprinse in Anexa- Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordarii ajutorului social şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, nu beneficiaza de ajutor pentru incalzirea locuintei.
Limita maximă de venituri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei este de 615 lei lunar/membru de familie.
Ajutorul pentru energie electrică se acordă consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire;
Nota: Persoanele care detin conturi bancare >3000 lei nu pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.