Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La nivelul Instituţiei Prefectului se iau în calcul o serie de măsuri menite să faciliteze procedurile de înmatriculare a vehiculelor, dat fiind contextul creat de anularea timbrului de mediu. Anularea taxei auto va declanşa, foarte probabil, o avalanşă de înmatriculări a autovehiculelor aparţinând botoşănenilor ce erau în aşteptarea acestei măsuri.
După calculele şi aprecierile conducerii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule, de la 1 februarie, data la care va intra în vigoare măsura anulării, se vor face la nivelul judeţului peste 10.000 de înmatriculări.
Măsurile programate au demarat încă de această săptămână, prin funcţionarea aplicaţiei ce permite programarea on – line a probei de traseu. Astfel, după trecerea cu brio de proba teoretică, pe calculatorul examinatului apare aplicaţia ce îi permite acestuia să îşi aleagă o dată anume pentru proba practică. Persoana în cauză are la dispoziţie şapte variante, date calendaristice, iar dacă nu îi convine niciuna, îşi poate programa ulterior la ghişeu examinarea de traseu.
O altă măsură, ce va intra în vigoare de săptămâna viitoare, va fi programarea exclusiv on – line pentru înmatricularea autovehiculelor. Doar pentru cazuri speciale, precum persoanele vârstnice sau cu disabilităţi, se vor mai face programări, acestea fiind acordate în urma unor audienţe.
Pentru decongestionarea aglomeraţiilor ce apar şi se vor crea la ghişeele SPCRPCIV, prefectul Dan Nechifor a solicitat şi a obţinut suplimentarea personalului serviciului public. Posturile vacante, în număr de trei, vor fi scoase la concurs, urmând ca noii angajaţi să preia, cel mai probabil începând cu luna martie, din volumul de activitate al colegilor.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.