Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Urmare atenționărilor meteorologice privind temperaturi cu efect de caniculă și disconfort termic accentuat, autoritățile județului s-au mobilizat și au dispus mai multe măsuri menite să prevină posibilele situații de urgență, respectând, totodată, și directivele trasate de la nivel central. Instituția Prefectului a monitorizat și monitorizează în permanență punerea în aplicare a acestor măsuri.
Astfel, toți membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) și Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență (CLSU) au fost notificați cu privire la avertizările meteorologice și măsurile ce se impun a fi luate pe perioada de caniculă.
La toate primăriile din județ s-a instituit serviciu de permanență iar pentru populație au fost amenajate 70 de puncte de prim ajutor, în tot județul, amplasate în apropierea sediilor primăriilor, a unităților de învățământ sau la cabinetele medicale.
În cele două municipii din județ au fost amenajate și trei corturi, din care două la Dorohoi și unul la Botoșani, dotate și cu aer condiționat.
La Botoșani, cortul este amplasat în apropierea Colegiului ”Laurian” dar au mai fost amenajate și șase puncte de prim ajutor.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au notificat toți operatorii economici care prestează activități agricole, transmițându-le măsurile ce se impun pentru prevenirea incendiilor, printre care verificarea utilajelor agricole sau restricționarea efectuării anumitor lucrări în diferite intervale ale zilei.
Au fost trasate măsuri și către Serviciul de Ambulanță, să suplimenteze echipajele în cazul în care va fi nevoie.
Autoritățile au informat în permanență și populația despre unele măsuri pe care trebuie să le ia pe timp de caniculă, cum ar fi consumul de fructe și legume, de apă, adoptarea unei ținute lejere, subțire și deschisă la culoare, sau evitarea deplasărilor și expunerii la soare între orele 11:00 și 18:00, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, a copiilor și a persoanelor care suferă de diferite afecțiuni.
Temperaturile peste norma perioadei continuă să fie simțite în județ, azi fiind instituit Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade.
Prin Cod Portocaliu se prognozează fenomenele meteorologice care vor fi periculoase, cu un grad de intensitate mare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.