Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

in atentia prefectului

Activitatea din una din instituțiile publice ale județului a ajuns să se desfășoare cu dificultate după ce persoana care deținea funcția de conducere a ieșit la pensie, fără a fi numit și înlocuitor. 

Este vorba despre Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Botoșani, inspectorul șef Silvia Zarug, a cărei funcție este asimilată cu cea de director executiv, pensionându-se de drept la data de 27 iunie 2017.

În condițiile în care nu este delegată o persoană care să fi preluat atribuțiunile de conducere, cei șapte salariați ai instituției sunt în situația de a nu-și încasa salariile pe data de 10 iulie, întrucât nu are cine să semneze statele de plată.

În aceste condiții, prefectul Dan Șlincu a convocat azi, 6 iulie 2017, la o ședință toți salariații inspectoratului pentru a le asculta opinia, din dorința de a debloca situația. 

După ce a consultat fiecare angajat în parte, prefectul județului va informa Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu referire la situația din Botoșani, așteptând propuneri în privința unei persoane din cadrul inspectoratului care ar putea asigura partea de conducere cu caracter interimar, pe o perioadă de șase luni, până la organizarea unui concurs. 

„Deși în alte județe din țară acest inspectorat a fost desființat, la Botoșani încă funcționează. Am să fac tot posibilul pentru ca această instituție să nu se desființeze și să își facă treaba în continuare”, a precizat prefectul Dan Șlincu. 

Din cele opt posturi prinse în organigrama Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, doar o singură funcție este vacantă, cea de inspector șef. Deși volumul de muncă este copleșitor, salariații susțin că fac față însă o altă problemă se întrevede, cea a pensionărilor, trei funcționari întrunind condițiile de vârstă în următoarele luni. 

Prefectul Dan Șlincu va susține o nouă ședință de lucru cu angajații instituției agricole, imediat ce va veni propunerea de la Ministerul Agriculturii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

in atentia prefectuluiin atentia prefectului (2)in atentia prefectului (3)in atentia prefectului (4)
DorohoiNews.ro, 06-07-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro