Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

9 mai institutia prefectului 09

Ziua Europei a fost marcată astăzi din plin la Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, gazdă a trei evenimente importante: vernisajul unei expoziţii de fotografie organizată de Centrul Europe Direct, vizita de mobilitate a delegaţiei Erasmus+ 2017-2019 - „From Knowledge to Competence” precum şi un simpozion dedicat acestei zile.

Expo Foto – “Europa în regiunea mea – Nord Est România” a însemnat vernisaje fotografice care au avut loc simultan în principalele oraşe ale Moldovei, cea de la Botoşani fiind amplasată în holul central al Palatului Administrativ. Expoziţia reuneşte mai multe lucrări ce reprezintă obiective de interes regional realizate cu fonduri europene, elemente de patrimoniu şi de interes naţional din aceeaşi zonă precum şi aspecte de vulnerabilitate socială, geografică, economică ale regiunii Nord- Est. Ghidul expoziţiei a fost preşedintele Centrului Europe Direct Botoşani, Radu Căjvăneanu, iar botoşănenii care expun în cadrul acesteia sunt Lush Burlacu, Florin Andrei, Marius Corduneanu, Cătălin Poenaru şi Patricia Calinciuc.

Vizita delegaţiei Erasmus+, coordonată de echipa de proiect a Şcolii 11 din Botoşani, a inclus cadre didactice şi elevi din Turcia, Portugalia, Bulgaria, Italia, Estonia şi Polonia, alături de câteva zeci de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani. Vizita la Botoşani a oaspeţilor străini chiar de Ziua Europei a fost apreciată de subprefectul Daniela-Petronela Lozneanu, care a adăugat însă faptul că pentru România, ziua de 9 mai are şi alte semnificaţii.

„Pe lângă Ziua Europei, noi marcăm astăzi şi Ziua Independenţei, proclamată în 1877, dar să nu uităm că această zi înseamnă şi finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca atare, ne bucurăm să fim cu toţii împreună, în această zi cu rezonanţă deosebită în istoria ţării noastre”, a spus Daniela-Petronela Lozneanu, care i-a îndemnat pe musafiri să ducă, simbolic, la ei acasă poezia lui Eminescu, muzica lui Enescu, jocul de culori al lui Luchian şi înţelepciunea lui Iorga.

Simpozionul dedicate Zilei Europei a debutat cu prezentarea zilei de 9 mai 1877, de către muzeograful Florin Ştirbăţ de la Muzeul Judeţean, a zilei de 9 mai 1945, de către prof. Mihaela Filip, inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi prezentarea în limba franceză a “Declaraţiei Schuman” de către Sabina Hrişcă, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “A.T. Laurian”.

Apoi, elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic “Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi au oferit detalii despre proiectele în cadrul cărora au vizitat ţări europene unde au deprins bune practici în domeniile în care învaţă. De asemenea, elevii Alexia- Janice Pughiuc şi Tudor Moldovanu de la Şcoala 7 Botoşani, Luca Stelian Ţifrea de la Şcoala 17 Botoşani şi Iulia- Maria Antochi de la Colegiul Naţional “Grigore Ghica” din Dorohoi au prezentat produsele finale promovate la etapa naţională a concursului de proiecte finanţate prin programe europene “Made for Europe”. În jur de o sută de elevi şi cadre didactice au fost implicate în desfăşurarea acestui simpozion pe care subprefectul judeţului l-a caracterizat drept un succes.

„Daţi dovadă de creativitate, pragmatism şi de un spirit inovator extraordinare şi vă doresc să mergeţi mai departe cu ceea ce aţi început şi să nu renunţaţi niciodată la visurile voastre”, le-a urat Daniela- Petronela Lozneanu.

A urmat vizita elevilor de clasele I şi a II-a de la Şcoala 11 Botoşani, a căror atenţie a fost rapid atrasă de un concurs organizat pe loc de Radu Căjvăneanu, preşedintele Centrului Europe Direct Botoşani, la finalul căruia copiii au câştigat jocuri de echipă. Ulterior, micuţii au interpretat “Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven, adoptată în 1985 de membrii Consiliului European drept imnul oficial al Uniunii Europene.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

9 mai institutia prefectului 099 mai institutia prefectului 029 mai institutia prefectului 039 mai institutia prefectului 049 mai institutia prefectului 059 mai institutia prefectului 069 mai institutia prefectului 079 mai institutia prefectului 089 mai institutia prefectului 019 mai institutia prefectului 109 mai institutia prefectului 119 mai institutia prefectului 129 mai institutia prefectului 139 mai institutia prefectului 149 mai institutia prefectului 159 mai institutia prefectului 169 mai institutia prefectului 179 mai institutia prefectului 189 mai institutia prefectului 199 mai institutia prefectului 209 mai institutia prefectului 219 mai institutia prefectului 229 mai institutia prefectului 239 mai institutia prefectului 249 mai institutia prefectului 259 mai institutia prefectului 269 mai institutia prefectului 279 mai institutia prefectului 289 mai institutia prefectului 299 mai institutia prefectului 309 mai institutia prefectului 319 mai institutia prefectului 329 mai institutia prefectului 339 mai institutia prefectului 34
DorohoiNews.ro, 09-05-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro