Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Constructorul care a câştigat licitaţia pentru asfaltarea drumului naţional DN 29 B a început lucrările vineri, 4 decembrie. Specialiştii au demarat turnarea unui nou covor asfaltic dinspre Dorohoi către Botoşani, în prima etapă urmând să fie modernizaţi patru kilometri, între Sauceniţa şi Brăieşti, dintr-un total de 17 kilometri, cât prevede proiectul tehnic.
„Înţeleg că s-au alocat 1,5 milioane de lei pentru această etapă şi se va lucra, atât cât vor permite condiţiile meteo. Prognoza anunţă temperaturi pozitive şi lipsă de precipitaţii, deci, probabil se va lucra atât cât s-a programat.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
Tot în zona Dorohoiului, Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) a gestionat în aceste zile lucrări de asfaltare la ieşirea spre Vârfu Câmpului, unde, joi, 3 decembrie, s-a turnat un covor de cca 300 de metri liniari.
În total, pentru lucrările ce mai sunt de realizat în această zonă
06.12.2015 la 08:13
Doar 300 metri liniari meritam noi dorohoienii pe acest drum care nu a vazut asfalt de peste 10 ani, an de an doar cateva plombe si pt asta noi platim taxe, impozite,rovineta, rca. Sunt sanse sa se continuie asfaltarea in continuare????o sa poata sa ne raspunda cineva????
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.