Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În cadrul ședinței de Guvern din data de 10 decembrie 2019, s-a discutat despre problemele pe care unele localități le au referitor la acoperirea cheltuielilor pentru funcționare până la sfârșitul anului în curs.
Astfel, prim-ministrul Ludovic Orban a făcut următoarele mențiuni: „După cum bine știți, sunt multe localități în România care nu au banii necesari pentru cheltuielile de funcționare până la sfârșitul anului. Este vorba de cheltuieli vitale care țin de plata salariilor, de iluminat public, de încălzirea școlilor, de indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități. (…) Vom solicita fiecărei prefecturi ca, în termen de maxim 48 de ore, să preia de la autoritățile locale solicitările de alocări de resurse financiare, de la Fondul de rezervă al Guvernului. Ele vor fi înaintate către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Pregătiți proiectul de hotărâre de guvern.”
În urma acestei solicitării a prim-ministrului, Instituția Prefectului – Județul Botoșani a luat legătura cu toți primarii din cele 78 de unități administrativ-teritoriale din județ pentru a-i consulta cu privire la necesitatea alocării de sume pentru finanțarea unor cheltuieli de funcționare.
Astfel, aparatul de specialitate al prefectului împreună cu Cancelaria acestuia au centralizat 71 de adrese de la primari, aceștia solicitând sprijin pentru asigurarea surselor de finanţare a unor cheltuieli curente, printre care cheltuieli pentru iluminat public şi întreţinerea acestuia, salubritate, utilităţi pentru unităţile şcolare (energie electrică şi termică, combustibil pentru foc).
„Prin acest Proiect de HG ne dorim ca Guvernul să aloce din Fondul de rezervă sumele necesare desfăşurării în condiţii normale a activităţilor şi acţiunilor finanțate din bugetele locale, așa cum au solicitat autoritățile locale. Este important de menționat că toți primarii, indiferent de culoarea politică, au fost sunați de noi, așa cum am procedat de fiecare dată în situații similare și sperăm că solicitarea județului Botoșani va avea parte de răspuns pozitiv din partea Guvernului“ a declarat prefectul Dan Șlincu.
Suma totală necesară la nivelul județului Botoșani, solicitată de cele 71 de primării este de 53.280.000 lei.
Conform prevederilor Legii nr. 50/2019 - Legea bugetului de stat pe anul 2019, fondurile necesare echilibrării bugetelor locale pot fi acoperite din fondul de rezervă bugetară, respectiv din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.