Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unor cititori ai publicaţiei noastre, cu dorința de a fi publicată pe site-ul nostru.
Redăm integral acest text:
„Am vrut de mai multe ori să scriu la redacție despre o problemă care persistă în Dorohoi (sau cel puțin pe strada mea) de ceva timp. Într-o seară din această săptămână m-am întâlnit cu câțiva prieteni în oraș și apoi am venit pe jos până acasă. Apropiindu-mă de intersecția dintre străzile Viilor și Alexandru Ioan Cuza (intersecția unde se află și căminul de fete), mi-au ieșit înainte 4 câini de talie mare și au început să mă latre puternic. Singura fiind, m-am dat câțiva pași în spate până s-au liniștit și m-am întors și am plecat înapoi spre Muzeul de Științele Naturii. Singura variantă ca să ajung acasă pe jos era să înconjor, așa că asta am făcut. Am luat-o pe strada Ocolului Silvic, apoi am urcat spre Alexandru Ioan Cuza, ca mai apoi să cobor pe strada Luminii. Un drum pe care l-aș fi făcut în 5 minute am ajuns să îl fac în 20. De ce? Din cauza numărului mare de câini care locuiesc pe străzi. Când se vor lua măsuri? Precizez că pe stradă locuiesc și mulți copii. Iarna fiind aproape, dimineața pe întuneric copiii ce vor face ca să treacă de câini? O să procedeze la fel ca mine? Trebuie să așteptăm să se întâmple o nenorocire ca hingherii să vină și să îi ia de pe străzi? Locuim în oraș la urma urmei, nu în vreun sat uitat de lume. Și mai precizez că de data aceasta sper că hingherii vor veni și chiar vor strânge câinii, nu ca data trecută când au luat unul din 3 considerând că și-au terminat treaba.”
NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.
Reamintim cititorilor noştri, dacă sunteţi martorul unor evenimente importante, vă rugăm să ne contactaţi la Tel: 0749.877.802 sau Email: [email protected]
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.