Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un cititor al Dorohoi News, ne-a trimis pe adresa redacţiei o sesizare cu privire la batjocorirea statuii lui Mihai Eminescu, statuie situată în parcul din centrul oraşului. Ne-am deplasat în parc pentru a constata şi fotografia cele relatate.
„La începutul sesizării mele, vă propun un fragment din lucrarea „Eminescu” de Mihail Sadoveanu: „Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.” Iată că, acum, când mai sunt câteva zile până la sărbătorirea în întreaga ţară, a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – n.r.), fiind în trecere prin parc, am văzut pe statuia lui Eminescu, coji de ouă. Iniţial, nu am crezut, am zis în sinea mea – NU se poate ! M-am apropiat… era adevărat, un necioplit a batjocorit statuia. Cât de lipsit de bun simţ trebuie să fie cineva, să premediteze o astfel de acţiune ? Să îşi pună oul în buzunar… să se deplaseze în parc… pentru ce ? Să se fălească faţă de colegi şi prieteni ? Încotro ne îndreptam ? La ce să ne aşteptăm în viitor ? A fost un elev, sau mai mulţi, de clasele I – VIII ? A fost un elev, sau mai mulţi, de liceu ? A fost un „pierde vară” ? Indiferent cine a fost, e de-al nostru, familia lui… profesorii lui… nu l-au educat. „Cine fura azi un ou, mâine va fura un bou.”, spune un proverb, era necesar să sustragă din casă un ou ? Ori poate a cerut: Mama, pot să stric un ou un capul lui Eminescu ? Închei cu 2-3 versuri tot de Eminescu - Astăzi chiar de m-aş întoarce / A-nţelege n-o mai pot.../ Unde eşti, copilărie (…).”
NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.