Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Bulgarii au renunţat, deocamdată, să construiască centrala nucleară de la Belene, dar pregătesc un depozit cu deşeuri radioactive la doi paşi de graniţă. Ei ne-au cerut părerea, noi cerem detalii, iar reprezentanţii români la Consiliul Europei cer ca populaţia din zonă să fie protejată
La patru kilometri distanţă de malul Dunării, bulgarii vor un depozit pentru deşeuri slab şi mediu radioactive. Acolo, în zona numită RADIANA, ar trebui ca pînă în 2075 să fie depozitate aproape 350.000 de tone de asemenea reziduuri.
Zona de protecţie contra radiaţiilor, de trei kilometri, nu acoperă teritoriul României. Însă, zona monitorizată a centralei nucleare Kozlodui, cu o rază de 30 de kilometri, se extinde până pe teritoriul românesc.
Bulgarii susţin că pericol ar fi numai în cazul unui accident. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar avea de suferit populaţia din 23 de localitãţi de pe ambele maluri.
Până la sfîrşitul lunii, localnicii români trebuie sã spunã dacã vor sau nu sã trãiascã lângã depozitul de deşeuri radioactive. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.