Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un român în vârstă de 32 de ani din regiunea Breisgau, Germania, a murit după o zi de lucru în caniculă.
Tânărul, care muncea ca și ajutor în agricultură, a murit într-o zi cu vreme toridă, deoarece nu avusese voie să facă pauze și nici să bea apă.
Vinovat pentru sfârșitul tragic este șeful acestuia, un agricultor în vârstă de 47 de ani, care este acuzat de omucidere involuntară, după ce l-a obligat să muncească în condiții inumane, scrie ziarulromanesc.de, citând presa locală germană.
Un caz asemănător a avut loc în anul 2014, când un muncitor se afla la volanul unui tractor, în timp ce alți doi încărcau baloți de fân, cu o greutate de 20 de kilograme, în remorcă, într-o după-amiază.
Unul dintre muncitori, în vârstă de 32 de ani, i-a spus bărbatului că nu se simte bine, dar i s-a spus să nu se oprească din muncit, deși își terminaseră rezervele de apă. În acea seară, tânărul s-a prăbușit, în urma unui accident vascular cerebral cauzat de căldură, a intrat în comă și două săptămâni și jumătate mai târziu a murit.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.