Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Furtuna

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra evoluției fenomenelor meteorologice severe din ultimele ore, pe care autoritățile locale le consideră că ar putea constitui cea mai puternică furtună din ultimele trei decenii. Se așteaptă ca furtuna, de origine atlantică, denumită ,,Ingunn”, să afecteze centrul țării, urmând să se deplaseze apoi spre zona de nord. Se preconizează ca în regiunile respective să se manifeste vânt cu intensitate de uragan, perturbând activitatea  companiilor de trafic aerian și liniilor de feribot. În zonele muntoase, pe anumite tronsoane, s-au închis drumuri, tuneluri și poduri, iar cursurile școlare au fost suspendate. Poliția a avertizat că sunt așteptate rafale de vânt cu viteze de la 126 până la 180 de kilometri pe oră, posibile inundații, alunecări de teren și avalanșe puternice. Populația a fost sfătuită să nu își părăsească locuințele, să evite călătoriile inutile, să ancoreze obiectele cu risc de deplasare și/sau dislocare din cauza vântului și să recurgă la telemuncă, acolo unde este posibil.

Totodată, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, au fost actualizate și emise următoarele alerte meteorologice de fenomene periculoase:

- cod portocaliu de gheață/polei pe nave pentru zonele marine și de coastă, cu acumulări rapide și masive de gheață pe ambarcațiuni, cu risc de pierdere a stabilității și scufundarea bărcilor mici, accidente pe prova/puntea navelor, deteriorarea echipamentelor de siguranță și a sistemelor de comunicații (începând din data de 01 februarie 2024 și până la diminuarea fenomenelor severe meteorologice);

- cod portocaliu de vânt pentru zone din Møre și Romsdal, Nordfjord, Trøndelag și Troms; autoritățile avertizează asupra posibilelor întreruperi de durată ale alimentării cu curent electric, necesitatea pregătirii pentru situații de urgență, luarea de măsuri pentru limitarea daunelor, evitarea zonelor de coastă, evitarea călătoriilor neesențiale, anulări ale curselor de feribot, avion sau alte mijloace de transport, închiderea podurilor, posibile daune ale locuințelor, reducerea vizibilității pe arterele de circulație, ambuteiaje, risc crescut de accidente auto, daune produse de valurile puternice asupra infrastructurii și clădirilor din zona de coastă, risc de deplasare și/sau dislocare a obiectelor neancorate corespunzător, atenție sporită în timpul conducerii autovehiculelor, urmărirea constantă a sfaturilor și rapoartelor rutiere (www.175.no), începând din 1 februarie 2024;

- cod roșu de vânt pentru zone din Trøndelag, Helgeland și Nordland cu risc major de producere de uragane în zona de coastă; sunt așteptate daune deosebit de mari aduse clădirilor, infrastructurii, pădurilor și surselor de alimentare; anularea curselor de feribot, avion, alte mijloace de transport; închiderea podurilor, căilor rutiere, tunelurilor; apariția de ambuteiaje majore; autoritățile recomandă evitarea deplasărilor, evitarea zonelor de coastă, urmărirea constantă a sfaturilor și rapoartelor rutiere (www.175.no), pregătirea pentru situații de urgență, luarea de măsuri pentru limitarea daunelor produse locuințelor (începând din ziua de 1 februarie 2024).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Furtuna
DorohoiNews.ro, 01-02-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro