Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Despre lumea agenţiilor de fotomodele din România circulă o groază de poveşti: exploatare, hărţuire sexuală, prostituţie, consum de alcool şi regimuri de slăbit iraţionale. EVZ a adunat mărturiile unor tinere care au trăit pe viu tot ce unii ar spune din auzite. Unele sunt acum măritate, au copii şi privesc cu mânie în urmă.
„La 16 ani, beam votcă o noapte întreagă într-un club de pe litoral, ne culcam la 5 dimineaţa, la 8 ne sculam, băgam un energizant în grabă şi la 10 începeam şedinţa foto. Asta am făcut o săptămână întreagă. N-am luat niciun ban că eram chipurile cazate la cinci stele.” E mărturia unei tinere de 28 de ani care acum este măritată şi are copii şi care descrie situaţia reală din modelling-ul românesc.
Andreea are mai multe detalii. S-a apucat de modelling la 15 ani, acum n-ar mai face asta. "M-au agăţat pe stradă nişte promoteri, aşa aleg cel mai des fete. Două luni am urmat un curs, mi-au promis o şedinţă foto profesionistă, pe care o trimit pe la Paris, Milano, şi o ţinută cadou. După aceea au început şedinţele foto şi a venit un tip din Bucureşti, nu ştiu ce mare agent de manechine. «Văd un viitor star», mi-a spus, apoi a zis că mă conduce acasă, în maşină a pus mâna pe piciorul meu şi-mi spunea că-s tânără şi să mă distrez. Am sărit din maşină la stop. Tremuram toată", îşi aminteşte Andreea.
"Te pot ajuta mai mult decât pe celelalte fete dacă te culci cu mine"
Oana, 22 de ani, studentă la Ştiinţe Economice, a trecut prin acelaşi gen de experienţă. Racolată pe stradă de o agenţie din Constanţa, la 16 ani, s-a trezit cu avansuri din partea directorului firmei. "Tipul avea 40 de ani. Eu 16", îşi aminteşte Oana. "Nu mă interesează dacă ai prieten; nu vreau o relaţie serioasă, vreau doar să facem sex. Eşti frumoasă şi te pot ajuta să îţi faci propria agenţie de modele", i-a spus. Când fata a declinat oferta, individul i-a explicat că actuala lui iubită trecuse prin aceeaşi fază. Acum erau împreună, ea conducea o agenţie de modele. "Apoi a ofertat pe altă colegă de-a mea, tot minoră", îşi aminteşte tânăra.
Peste doi ani, când a ajuns să colaboreze cu o agenţie din Bucureşti, oferta s-a repetat: "Oana, pe tine te pot ajuta mai mult decât pe oricare dintre fetele astea, dacă te culci cu mine", i-a spus în faţă şeful agenţiei.
Fotografa şi soţul ei au sărit pe tânără pentru un sex în trei
Tea, 24 de ani, a avut de-a face cu fotograful agenţiei. La 18 ani, după o şedinţă foto, a fost invitată la un suc. Fotograful susţinea că îl poate influenţa pe şeful agenţiei respective să o promoveze mai mult. "Tipul avea până în 30 de ani. Arăta bine şi asta cred că îi dădea şi mai multă încredere. L-a deranjat refuzul meu, se vedea că nu se aştepta la asta. Celelalte fete mi-au povestit cum au câştigat unele contracte. Îmi spuneau că, din punctul lor de vedere, atâta vreme cât tipul arăta bine, de ce nu?!", povesteşte Tea, în prezent căsătorită şi cu un copil.
În urmă cu o lună, Raluca, 18 ani, a trecut prin şocul vieţii ei. A fost agresată sexual de o femeie, fotograf de fashion, şi de soţul acesteia. "Acceptasem jobul, să pozez pentru ea în costum de baie. Era vorba de 400 de lei pentru şedinţă. Dubios a fost că la sesiunea foto a participat şi soţul fotografei, care mă tot atingea pe braţe şi spunea că am pielea foarte fină, încercând să mă sărute pe piele. Totul a culminat cu întrebarea fotografei: «Pot să mă bag și eu?r», moment în care s-a dezbrăcat şi se aştepta, probabil să facem, acolo, sex în trei. Pur şi simplu am fugit. M-am îmbrăcat în lift", a povestit eleva.
Unul din două fotomodele recunoaşte că apelează la clismă ca să slăbească
"Sunteţi grase". Asta aud cel mai des fetele care se duc în agenţiile de modelling. Niciodată nu li se indică un dietetician, alimentaţie sănătoasă combinată cu sport. Din contra, încurajările sunt pentru pierdere în greutate rapidă, oricum. Sindicatul internaţional al modelelor arată că două treimi dintre acestea au fost obligate de către agenţii să slăbească forţat. Jumătate dintre fete au apelat la clismă pentru a scăpa de greutatea suplimentară. O treime suferă de afecţiuni alimentare.
În România este la fel. "Te cântăreau, te măsurau şi îţi spuneau cam câte kilograme ar trebui să slăbeşti ca să fii OK pentru prezentarea respectivă. Atât. Nicio recomandare de nutriţionist. Nimic. Pe scurt, treaba ta era să fii slabă, în standarde, iar pe ei nu îi interesa sa te ajute să obţii asta în mod sănătos. Eu nu am fost nevoită niciodată să slăbesc mai mult de 1 kg. Dar aveam colege mai pofticioase, care oscilau între unele prezentari şi 4 kg", mai povesteşte un fost model.
Regulă: o singură masă pe zi
Ani de zile după ce s-a lăsat de modeling, Oana a trăit flămânzindu-se cu bună ştiinţă. "Aveam 1,73 înălţime şi 51 de kilograme. Mi s-a spus că sunt grasă şi că trebuie să slăbesc urgent, dacă vreau să fac treabă. Până să fac modeling am practicat handbal. Apoi mi s-a spus că o femeie nu e frumos să aibă muşchi. Aşa că, treptat, ca să nu mă îngraş, am început să mănânc tot mai puţin. Să îmi scot din mese. Astfel că, pe final de carieră în modeling, mâncam doar o masă pe zi şi în rest mai beam o cană de lapte dimineaţa, iar seara aveam voie încă una şi un fruct. Ştiam că nu e bine ce fac. Aşa am funcţionat încă doi ani de când am ieşit de tot din modeling, pentru că îmi dispăruse pofta de mâncare".
Se ştiu o groază de poveşti despre agenţiile de manechine, dar EVZ a cules mărturii reale. Fete care au făcut această meserie 4-5 sau chiar 10 ani şi care acum privesc în urmă cu mânie. E o imagine autentică despre exploatare şi strivire a demnităţii umane. Sursa: evz.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.