Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Este cunoscut drept „magnatul războiului“ în India. Nu şi-a calculat niciodată riscurile. Numai banii. La vârsta de 18 ani a intrat în politică, dar a sfârşit ca cel mai mare dealer de armament al Indiei.
Inteligent şi ager, Abhishek Verma este recunoscut de firmele internaţionale din industria apărării drept o figură chintesenţială a „bazarului“ de arme din India. Nu este un fugar tipic mafiot, ba dimpotrivă. Rareori s-a ferit de publicitate. Verma a fost activ în înalta societate din Delhi, a condus o fundaţie în Gurgoan şi a donat bani pentru fondul de ajutorare împotriva dezastrelor realizat de primul ministru al ţării.
Dar, misteriosul miliardar şi noua sa soţie din România, Anca Neacşu, au acum de-a face cu agenţii Biroului Central de Investigaţii (BCI) din India. Ei au fost arestaţi în 8 iunie sub acuzaţia că ar fi primit bani din partea unei firme elveţiene pentru a interveni la Guvernul indian într-un caz de corupţie.
Dar povestea încâlcită a lui Abhishek nu se încheie aici. Agenţii BCI sunt convinşi că arestarea bărbatului de 44 de ani îi va ajuta la descâlcirea labirintului de nepătruns al tranzacţiilor cu armament.
„Cazul Abhishek este important pentru că are legături cu foarte multe tranzacţii cu armament“, a declarat un ofiţer care se ocupă de caz pentru revista The Week. „El conduce Ganton USA şi Ganton India şi cunoaşte o serie de lucruri despre tranzacţiile cu armament şi lobby-ul ilegal“.
De la avioane la arme
Ceea ce a surprins investigatorii este că în ciuda faptului că Abhishek era pus sub urmărire într-un caz de tranzacţii cu documente secrete militare, el şi-a continuat activităţile clandestine de mituire a oficialilor şi încălcare a regulilor în achiziţia de armament. Se spune că acesta ar fi făcut o adevărată avere dintr-o serie de tranzacţii cu armament care au implicat companii de apărare din Europa, Israel şi Rusia, în urma cărora a depozitat în SUA 410 mil. dolari.
Născut într-o familie influentă (tatăl său, Shrikant Verma, şi mama sa, Veerna Verma, au fost membrii ai parlamentului pentru o perioadă lungă de timp), el şi-a început cariera politică ca secretar general al Congresului de Tineret din India în 1986.
El a absolvit Colegiul Hindu din New Delhi şi a urmat cursurile Universităţii Georgetown din Washington, D.C., înainte să pună bazele companiei aeriene numită ESAM India. Ulterior şi-a început afacerile cu Rusia şi cu Golful, care i-au adus milioane de dolari în venituri anuale, între 1994 şi 1999. Mai târziu, pe măsură ce India a început să îşi modernizeze armata, Abhishek şi-a mutat atenţia către sectorul apărării. Atunci a intrat şi în lumina reflectoarelor.
El a fost închis pentru prima oară în 2006, dar a fost eliberat pe cauţiune, deoarece BCI nu a reuşit să probeze acuzaţiile care i se aduceau.
Investigatorii spun că, asemenea altor dealeri de armament, Abhishek era extrem de atent în acoperirea mişcărilor pe care le făcea. Dar a făcut o greşeală în ianuarie anul trecut când firma elveţiană Rheinmetall Air Defence, unul dintre cei mai mari producători de sisteme anti-aeriene din lume, l-a abordat. Compania se afla în faţa unei interdicţii în tranzacţiile cu armament pe teritoriul Indiei după ce l-a mituit pe fostul preşedinte al Ordnance Factory Board , Sudipto Ghosh, pentru a obţine un contract în valoare de 2,5 mld. dolari.
Vicepreşedintele Rheinmetall, Gerhard Hoy a apelat la ajutorul lui Abhishek care se pare că i-ar fi promisi că va face lobby la Guvernul indian pentru scoaterea acestei firme de pe o listă de societăţi vizate de interdicţii privind tranzacţii cu armament.
Oficialii CBI spun că au dovezi cum că cel puţin 530.000 de dolari au fost viraţi de Rheinmetall în 21 ianuarie 2011 într-un cont escrow al companiei americane Ganton Limited.
Totul decurgea conform planului pentru Abhishek, până când partenerul său de afaceri din SUA, Edmonds Allen a devenit informator. Allen spune că Abhishek deţinea depozite ilegale în valoare de 410 mil. dolari pe teritoriul SUA.
Allen a declarat pentru The Week că Abhishek a pus bazele unei companii denumite Ganton în paradisul fiscal Delaware din SUA, cu scopul de a-şi investi aici banii murdari. Allen a devenit preşedintele acestei companii, care ulterior a deschis o subsidiară în India denumită Ganton India, cu Anca Neacşu ca director general. Conform lui Allen, abia la sfârşitul lui 2011 a descoperit natura dubioasă a tranzacţiilor pe care le încheia Abhishek şi s-a decis să le facă publice. Totuşi motivul pentru care a fost de acord să facă afaceri cu un străin care venea cu 410 mil. dolari rămâne un mister.
Rheinmetall nu este singura firmă europeană legată de Abhishek. Există acuzaţii de infracţiune şi împotriva Hellenic Defence System din Grecia şi AugustaWestland din Germania. Ambele firme sunt acuzate că au dat mită dealerilor de armament din India pentru a câştiga contracte mari. Sursa: capital.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.