Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Unul dintre românii care au scăpat din mâinile teroriştilor din Algeria povesteşte clipele de groază prin care a trecut. A văzut cum teroriştii împuşcă paznicii companiei şi cum colegii sunt luaţi ostatici rând pe rând. El şi alţi trei români au fost eliberaţi. Din nefericire, un alt conaţional a fost ucis.
"Mă numesc George Iachim, sunt din România şi am trecut prin clipe grele. Miercuri dimineaţa eram în afara biroului şi i-am văzut pe terorişti venind. Au început să-i împuşte pe cei de la poartă, care păzeau complexul. După aceea au intrat în clădire şi au început să ia ostatici. Eu m-am baricadat împreună cu un alt coleg de-al meu din România într-un birou. Am încuiat uşa, am pus un pupitru în uşă pentru a ne baricada", a spus românul.
Cei doi au aşteptat să se însereze, ca să se poată strecura fără a fi observaţi de atacatori. Abia în toiul nopţii au scăpat de pericol, fiind luaţi în custodie de algerieni.
"Am primit apoi îngrijiri, au avut cu adevărat grijă de noi, pentru că eram deshidrataţi după ce am scăpat de terorişti. Autorităţile locale au făcut tot ce au putut, având în vedere că era o situaţie foarte dificilă şi nu se putea interveni brusc", a mais spus Iachim, potrivit România TV.
Românul este din Constanţa şi are acasă un copil. A reuşit să ia legătura cu familia şi i-a asigurat că acum este în afara pericolului. El va ajunge acasă împreună cu ceilaţi trei români salvaţi. Din nefericire, unul dintre compatrioţi a fost ucis de terorişti.
"Prin structurile diplomatice s-a confirmat faptul că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa în aceste evenimente. Vreau să exprim în numele meu şi al Guvernului condoleanţe familiei celui care a pierit în condiţii atât de tragice. Îmi pare groaznic de rău pentru familia celui decedat", a declarat premierul Victor Ponta.
Românul care a fost omorât în Algeria este din localitatea Bărcăneşti, din Prahova. El plecase să muncească în străinătate ca să strângă bani pentru că aştepta venirea pe lume al celui de-al doilea copil.
Până să ajungă să lucreze în Algeria, bărbatul a lucrat mai mulţi ani la Rafinăria Petrobrazi. Are deja un copil, iar soţia este însărcinată în 7 luni. Toţi oamenii din comunitatea în care trăia bărbatul spun că sunt şocaţi de veste, dar că vor ajuta pe cât posibil să fie alături de familia indoliată.
Premierul Victor Ponta a supervizat activitatea celulei de criză de la Ministerul de Externe, dar a ţinut permanent legătura şi cu preşedintele Traian Băsescu. Între timp, criza ostaticilor s-a încheiat. Forţele algeriene au dat asaltul final, soldat cu 7 ostatici străini şi 11 terorişti ucişi. 16 ostatici străini au fost eliberaţi.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.