Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Doi români au fost bătuţi la Brighton, în sudul Marii Britanii, în timp ce aşteptau un autobuz pentru a se întoarce acasă, după o noapte petrecută în oraş, informează Mediafax.
Agresorii i-au întrebat de unde sunt înainte de a-i lovi.
Poliţia din Sussex susţine că cei doi români, în vârstă de 21 şi, respectiv, 27 de ani, locuiesc în Eastbourne şi aşteptau autobuzul în momentul în care au fost atacaţi. Agresorii erau însoţiţi de două femei şi i-au întrebat pe români de unde sunt înainte de a-i lovi, relatează portalul Brighton and Hove News.
Poliţia din Sussex susţine că atacul, care a avut loc la 25 ianuarie, între orele 03.00 şi 03.30, a fost tratat ca atac rasist în formă agravantă. „Din nefericire, nu avem descrierea detaliată a agresorilor dar ambii erau albi", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
„Unul era slab, de aproximativ 1,82 metri înălţime, avea în jur de 21 de ani şi purta o geacă sport de culoare gri, în timp ce al doilea avea aproximativ 1,80 metri, constituţie medie şi în jur de 23 de ani", a adăugat el.
„Nu există o înregistrare a camerelor de supraveghere cu incidentul, iar la momentul respectiv nu au fost martori oculari. Dacă cineva are vreo informaţie, îl rugăm să sune la poliţie cât mai repede posibil", a continuat acesta.
08.02.2013 la 15:32
Ați văzut vreodată un străin tratați bine în România?? străinii sunt văzute ca oamenii... unde se poate lua totul. In alte țări, cel puțin suntem protejați de către poliție, mi-e rușine că sunt Român multi investitori care se întorc în țările lor de origine, după ce a pierdut totul în România, din cauza hoților nu sunt protejate de poliția nostra.
08.02.2013 la 13:05
NOI STIMATI ROMANI SA NU UITAM CA SA I TRATAM BINE LA NOI IN TZARA PE TOTI STRAINII, cum adica nu a vazut nimeni? nu ne mai suporta nimeni in strainatate fratilor...platim pentru prostiile altora ce au facut....
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.