Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un asteroid de mărimea unei stânci uriaşe, denumit 1998 QE2, va trece în noaptea de 31 mai spre 1 iunie pe lângă Pământ. Asteroidul, conform estimărilor făcute de experţi ai Agenţiei spaţiale americane NASA, este de 9 ori mai mare decât dimensiunea navei de croazieră Queen Elizabeth 2 - unul din cele mai mari pacheboturi din lume.
A fost detectată
Asteroidul a fost descoperit în 1998 de către Centrul pentru planete Cambridge, din statul Massachusetts, după cum relatează portalul Newsme.
Apropierea asteroidului a fost detectată de către experţii NASA, care au calculat distanţa la care acesta va trece pe lângă Pământ. În concluzie, 1998 QE2 nu este periculos pentru pământeni. Traiectoria acestuia se va afla la o distanţă de aproximativ şase milioane de kilometri de planeta noastră, de 15 ori mai mult decât distanţa dintre Pământ şi Lună.
„Am decis să ne pregătim”
„Suntem încrezători că totul se va termina cu bine, dar pentru orice caz am decis să ne pregătim în perspectiva apropierii asteroidului', a declarat Lance Benner, astronom în cadrul NASA. „Mulţi au început să vehiculeze o nouă dată pentru sfârşitul lumii, respectiv 1 iunie!”. Oamenii de ştiinţă se pregătesc să sondeze asteroidul cu un telescop imens, situat la Observatorul Goldstone din deşertul Mojave (California).
Scopul este de a obţine informaţii cu privire la forma, compoziţia chimică şi mai ales orbita. Aceste date ar putea ajuta la stabilirea originii vizitatorului din spaţiu şi de a anticipa deplasarea sa posibilă în viitor, peste 200 de ani, când se estimează că 1998 QE2 va trece din nou prin apropierea Pământului. Sursa: evz.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.