Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Cercetătorii au descoperit că planeta Pământ se află în pragul „crizei de mijloc". Astfel, în ani omeneşti, Terra are vârsta de 50 de ani şi nu va depăşi 70 de ani, ceea ce înseamnă că viaţa va mai exista pentru încă două miliarde de ani. Inedit este faptul că lipsa dioxidului de carbon este cea care ne va distruge.
Cercetătorii britanici sunt de părere că anul în care Pământul va dispărea este 2.000.002.013, potrivit The Sun.
Ultimele informaţii arată faptul că, în ani omeneşti, Terra are 50 de ani şi nu va trece de 70, fiind în prezent într-o criză "de mijloc". Cu toate că acum are 4.54 de miliarde de ani, viaţa pe Pământ va mai exista pentru încă două miliarde. Ironic, lipsa de dioxid de carbon este cea care ne va distruge. Astfel, peste un miliard de ani, intensitatea Soarelui va creşte, ceea ce va duce la evaporearea apei. De asemenea, gazul necesar plantelor, CO2, o să dispară. La început, vor dispărea animalele, inclusiv oamenii, ulterior plantele şi în cele din urmă microbii, peste un miliard de ani.
„Pământul din viitor o să fie un mediu foarte ostil pentru viaţă. Aceasta va fi restricţionată doar în jurul buzunarelor de apă lichidă, poate la altitudini înalte sau în peşteri", a declarat astrobiologul Jack O'Malley-James, provesor al Universităţii St Andrews din Scoţia.
Sursa: rtv.net
13.07.2013 la 23:45
La prima vedere poate parea absurd, sau ceva redicol. Dar nu trebuie sa ne grabim sa facem concluzii. Dar odata ce studiez de ceva timp aceste fenomeni, si chiar facit facultate de geografie ... pot sustine faptul ca sunt partial deacord cu cele mentionate. Iar stirea poate fi una din versiuni...dar totusi calcule se fac in diverse domenii, si cu siguranta nu putem zice nimic chiar si atunci cind calculele pot confirma 100%...nu putem sti cu exactitate toate. Cu atit mai mult lucruri ce tin de fenomene ce sunt intr-o strinsa corelatie cu alte corpuri din galaxie. De aceea doar timpul e unicul savant care demonstreaza toate cercetarile ... Nu va incredeti permanent cifrelor, adesea sunt amagitoare.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.