Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Există fenomene în natură care ne aduc lacrimi de fericire, altele care ne lasă muţi de mirare şi altele care ne sperie. Gheţarul Taylor din Antarctica, descoperit în McMurdo Dry Valley, în 1911, pare că sângerează.
Cascada roşie, poreclită "Cascada însângerată", este înaltă cât o clădire cu cinci etaje şi iese printr-o crăpătură în gheaţă. Geologii credeau iniţial că culoarea apei vine de la alge, însă nuanţa roşiatică este dată, de fapt, de microbi.
Acum circa două milioane de ani, un lac ce conţinea microbi a fost prins sub gheţar. Fără lumină, fără oxigen şi căldură, organismele au putut, totuşi, să supravieţuiască. Fiind precum o capsulă a timpului, microbii au continuat să trăiască în apa care conţinea o cantitate mare de sare şi de fier. Fierul oferă culoarea inedită, la fel cum face şi în sângele uman. O fisură în gheţar permite lacului să curgă afară, expunând micile extremofile luminii, fără să contamineze mediul lor unic. Gheţarul este un exemplu incredibil al modului în care viaţa poate continua în cele mai extreme condiţii de pe Pământ.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.