Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Nave militare ale SUA

Două nave militare ale Statelor Unite au plecat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă din Italia spre Marea Neagră, unde vor fi disponibile pentru evacuarea cetăţenilor americani, în cazuri de necesitate, sau pentru alte situaţii de urgenţă, în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci.

Potrivit unor oficiali americani citaţi de Fox News, nava militară USS Mount Whitney a plecat vineri seară din Portul Gaeta, situat în sudul Italiei. Fregata USS Taylor a plecat din Portul Napoli sâmbătă dimineaţă. Ambele nave, care au la bord elicoptere militare de tip H-60, vor ajunge în Marea Neagră în cel mult două zile. Informaţia a fost confirmată de oficiali militari americani, care au precizat că la Soci vor fi trimişi aproximativ 25 de agenţi americani specializaţi în combaterea terorismului.

Pentagonul a comunicat că navele se vor afla în Marea Neagră în cadrul unor misiuni "normale" şi pot participa la diverse misiuni, inclusiv la operaţiuni de comunicare şi evacuare.

Surse de la Pentagon au explicat că cele două nave militare şi avioane de transport vor fi disponibile în cadrul unui plan de urgenţă pentru evacuarea cetăţenilor americani, inclusiv a atleţilor, în cazul unor situaţii grave de securitate pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, programate în intervalul 6-23 februarie 2014. Avioanele disponibile vor fi de tip C-17, staţionate la baze din Germania. Aparatele de transport pot ajunge în ţări riverane Mării Negre în mai puţin de două ore. "Navele şi avioanele vor fi disponibile în caz de necesitate, în cazul în care Rusia va solicita ajutor", a precizat un oficial de la Pentagon, adăugând că Moscova va trebui să autorizeze intrarea personalului militar american pe teritoriul Rusiei. "Dacă va avea loc vreun atac terorist major va trebui să putem evacua cetăţenii americani", a insistat oficialul american.

Grupuri islamiste din Caucazul rus au ameninţat că vor încerca să comită atacuri teroriste în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci, staţiune situată pe litoralul Mării Negre.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat, într-un interviu acordat CNN, că Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci vor fi "sigure", recomandându-le totuşi cetăţenilor americani să fie vigilenţi pentru că există în continuare riscuri. În ultimele săptămâni, Casa Albă exprimase preocupare în legătură cu riscul comiterii unor atentate la Soci în cursul Jocurilor Olimpice din sudul Rusiei. "Autorităţile ruse cunosc mizele... Înţeleg că există potenţiale ameninţări, iar noi ne coordonăm cu ele", a dat asigurări Obama. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Nave militare ale SUA
DorohoiNews.ro, 02-02-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.02.2014 la 13:57

sa nu pateasca la Constanta cum au patit cu acesti spanioli http://m.220.ro/faze-tari/La-Americani-Prostia-Si-Ingamfarea-Merg-Mana-In-Mana/UabYS0B9tS/

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

Caut apartament sau casă de închiriat

Caut apartament sau casă de închiriat
Caut apartament sau casa de inchiriat, exclus Plevna. Relații la telefon: 0773353908

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro