Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un important parlamentar rus a sugerat clar miercuri că Moscova a trimis trupe în peninsula Crimeea din Ucraina pentru a o proteja împotriva oricărei "agresiuni armate" în timpul unui referendum asupra secesiunii acestei regiuni pentru a se alătura Rusiei, relatează agenția Reuters.
Declarația pare să contrazică afirmațiile președintelui Vladimir Putin și ale altor oficiali ruși că bărbații înarmați care au luat sub control facilități din Crimeea sunt forțe locale de "autoapărare".
„Există unele unități militare acolo care ocupă poziții în caz de agresiune armată, expansiune armată din partea Kievului... Aceasta nu este o operațiune militară la scară largă", a declarat la radioul Eho Moskvî deputatul pro-Kremlin Leonid Sluțki /președintele Comisiei pentru relațiile cu CSI din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului n.r./.
Sluțki nu a răspuns direct la întrebarea dacă cuvintele sale înseamnă că o operațiune armată rusă la scară redusă este în curs de desfășurare. Dar el s-a referit la posibilitatea ca "unități de bandiți" să atace estul Ucrainei și Crimeea. "Da, din acest motiv, în acest caz, unele unități militare ocupă poziții... pentru că o astfel de incursiune, în special în zilele în care referendumul are loc și imediat după aceasta, este foarte probabilă", a spus el.
Politicienii proruși care au luat puterea în Crimeea după înlăturarea președintelui ucrainean Viktor Ianukovici luna trecută au declarat peninsula de la Marea Neagră o parte a Rusiei și au programat un referendum duminică pentru a cimenta această decizie, amintește Reuters.
Statele occidentale l-au avertizat pe Putin că el va fi ilegal și afirmă că forțele ruse deja au luat „controlul operațional" al regiunii, unde este staționată o parte a flotei ruse de la Marea Neagră și etnicii ruși formează o mică majoritate.
Guvernele occidentale au ridiculizat declarațiile anterioare ruse că bărbații înarmați din Crimeea sunt forțe locale.
Putin și-a asigurat permisiunea obținută de la parlamentul său loial pentru a trimite forțe armate în Ucraina dacă va considera necesar pentru a-i proteja pe cetățenii ruși de acolo și pe cei vorbitori de limbă rusă, dar Kremlinul afirmă că el nu a dat încă un astfel de ordin.
Sluțki, șeful comitetului din camera inferioară pentru legăturile cu cetățenii ruși din străinătate, a declarat că "nu va fi război", dar a indicat că protejarea oamenilor este mai importantă decât a urmări /respectarea/ legii".
„Dacă pe de o parte, pe această scară, avem nevoie să protejăm oamenii iar pe de altă parte poziția experților departe de zona de conflict cei care spun că această situație nu este legală, eu prefer să protejez oamenii", a conchis el. Sursa: romaniatv.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.