Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Conform datelor generalului Străinu, ruşii au un plan bine pus la punct pentru a ocupa România, dacă ar considera că acest lucru este necesar în economia actualului conflict din zona Mării Negre. Asta în contextul în care între Bucureşti şi Crimeea, anexată în februarie de Moscova, nu sunt decât 400 de kilometri.
În primele 60 de minute vom fi “orbiţi” prin anihilarea radiolocaţiei. “Agresiunea prin surprindere - blitz attack - ar putea debuta noaptea sau în zori, duminica sau pe fondul unei sărbători, prin 2-3 valuri de atac ale aviaţiei de vânătoarebombardament sprijinite de aviaţia de vânătoare, care în primele 60 de minute ar anihila sistemele de cercetare prin radiolocaţie, adică radarele, şi de apărare antiaeriană, prin folosirea sistemelor de cercetare-lovire de mare precizie şi a rachetelor antiradiolocaţie şi de croazieră cu baza aeriană, la sol sau navală”, explică Emil Străinu.
După două ore, ruşii obţin supremaţia aeriană totală. Generalul spune că după obţinerea supremaţiei aeriene ar urma lansarea trupelor de desantparaşutare, care ar ocupa, în primul rând, marele număr de aerodromuri dezafectate ce au piste şi câmpuri de aviaţie funcţionale, dar nepăzite corespunzător, care parcă invită inamicul - apoi şi a celorlalte aerodromuri şi aeroporturi civile, realizându- se capetele de pod necesare debarcării trupelor aeropurtate şi asigurarea zonelor de desantare a forţelor aeromobile.
După încă şase ore paralizează întregul sistem de apărare românesc. În timp ce aviaţia de vânătoare şi vânătoare-bombardament ar asigura fluxul de trupe ce vin continuu pe calea aerului, simultan s-ar executa în trei până la cinci puncte de pe litoral debarcarea desantului maritim - infanteria marină - urmată de instituirea blocadei maritime. În maximum şase ore ar putea fi debarcate pe teritoriul României trei până la cinci divizii aeropurtate - aproximativ 50.000 de oameni - şi două până la trei brigăzi de desant maritim, adică 10.000 de oameni, la care s-ar adăuga trupele de cercetare- diversiune şi grupurile teroriste, reprezentând primul val al invaziei aero-maritime. Aceste trupe au ca obiectiv paralizarea întregului sistem de apărare al României în maximum 10 ore.
Am putea fi atacaţi din două direcţii în acelaşi timp
Potrivit generalului (r) dr. Emil Străinu, în sprijinul desfăşurării operaţiei de invazie aero-maritimă pot apărea intruziuni şi provocări militare la unele frontiere terestre, exemplu graniţa de vest, inclusiv folosirea unei terţe ţări pentru realizarea unui atac terestru prin vestul ţării. De aici se poate construi orice variantă de «ripostă» a ţării noastre: activarea articolului cinci din Tratatul NATO, ajutor din partea SUA, activarea războiului de rezistenţă total sau a războiului de apărare a patriei dus de întregul popor. Opinia personală este că orice ipoteză de invazie plauzibilă este posibilă, chiar dacă la un anumit moment este improbabilă.
Sateliţii au pozat armata rusă pe teritoriul Ucrainei
NATO a publicat joi cinci imagini captate din satelit ce confirmă relatările că trupe ruse combatante echipate cu armament greu sunt angajate în operaţiuni militare în Ucraina. În fotografii se poate vedea o unitate rusă de artilerie autopropulsată, deplasându-se într-un convoi pe teritoriul ucrainean, în zona Krasnodon, controlată de separatişti. Sursa: Libertatea.ro
02.09.2014 la 10:17
Cica ,,adevaratii masculi au plecat sa munceasca,,. Normal ca masculii au plecat sa munceasca pentru ca atat stiu sa faca, canciocul si betoanele. In caz de razboi e nevoie intai de strategie care o fac oamenii inteligenti si apoi daca e cazul de bate acestea le pot folosi masculii in loc de arme.
01.09.2014 la 22:17
chear tu ai spuc ca nu numai poti sa te ascunzi dar daca ai bani poti sa cumperi si sa vinzi tot ce vrei in cazul de fata doar fraierii ca tine stau acasa langa mamica
01.09.2014 la 22:12
am inteles tea deranjat comentariul pt-ca si tu esti unul care se ascunde sub fusta mamei
01.09.2014 la 19:17
Ma surprinde ca aveti la spitalul de nebuni, acces la internet. Asa conditii bune sunt la psihiatrie ? Sau ai cateva sute de euro in buzunar si crezi ca ai rezolvat problema ? Nu se prea intelege cum e cu BARBATII ADEVARATI...esti si tu unul dintre ei ?
01.09.2014 la 14:31
in tara in momentul de fata au ramas din randul barbatilor numai niste papa-lapte in caz de razboi fug toti si se ascund sub fustele mamelor adevaratii masculi au plecat sa munceasca si sa asigure bunastarea celor ramasi acasa
01.09.2014 la 13:42
daca rusi deschid un razboi cu romania sunt doua variante. romania va recruta toate persoanele intre 18 si 35 pentru a face fata armatei rusesti. in momentul de fata romania la capitolul armata e foarte slaba ma refer la soldati romania are foarte putini soldati cat si echipament necesar .
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.