Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Parlamentul Norvegiei a aprobat marţi introducerea încorporării în armată a femeilor, informează DPA şi AFP, citate de Agerpres. Titulara de la Ministerul Apărării, Ine Eriksen Soreide, a calificat această decizie drept una istorică.
Primele încorporări pe baza noilor prevederi sunt prevăzute pentru vara lui 2016. În ultimii ani, femeile din Norvegia puteau activa în cadrul forţelor armate pe bază de voluntariat.
Schimbarea decisă marţi de legislativ va permite forţelor armata să 'recruteze personalul cel mai competent şi cel mai motivat', a subliniat ministrul apărării.
Potrivit legislaţiei anterioare, toţi bărbaţii din ţară cu vârste între 19 şi 44 de ani erau obligaţi, teoretic, să efectueze serviciul militar, pentru perioade de până la 19 luni. Primul stagiu durează 12 luni. Legislaţia conţine şi prevederi cu privire la obiecţia de conştiinţă, notează DPA.
În alte ţări europene, tendinţa este mai curând de a elimina serviciul militar obligatoriu în favoarea unei armate profesioniste, acest serviciu fiind în schimb obligatoriu şi pentru femei în câteva ţări din afara Europei, cum este Israelul, menţionează France Presse.
În Norvegia, în practică, numărul voluntarilor este mai mare decât cel de posturi disponibile în armată. Dacă până acum Ministerul Apărării de la Oslo afirma oficial că vizează atingerea unei cote de 20% femei în rândurile armatei până în 2020, marţi dna Soreide a renunţat la evocarea unui obiectiv numeric în acest sens, limitându-se la a se exprima în favoarea unei 'feminizări' mai accentuate a armatei. Citeste mai mult pe RTV.NET
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.