Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Ungariei asupra faptului că Institutul Naţional de Meteorologie din Ungaria a emis cod roşu de ploaie şi vânt pentru următoarele judeţe din centrul, sud-vestul şi nord-vestul Ungariei: Győr-Moson-Sopron, Fejér, Komárom-Esztergom, Somogy, Veszprém şi Pest – inclusiv Budapesta – valabil pentru data de 22 octombrie 2014.
În aceste regiuni, vântul va atinge viteze de peste 70 – 80 Km/h, fenomen însoţit de ploi abundente, înregistrându-se precipitaţii de peste 30 - 40 litri/m² în 24 de ore şi grindină sub 2 cm diametru.
După trecerea frontului atmosferic rece, favorabil producerii grindinei, vântul se va intensifica, ajungând să atingă, în rafale, viteze de peste 100 – 110 Km/h în timpul serii şi al nopţii de 22 spre 23 octombrie 2014.
Judeţele Baranya, Bács-Kiskun, Heves, Nógrád, Tolna, Vas şi Zala se vor afla, în acelaşi interval de timp, sub cod portocaliu de ploaie şi vânt, în aceste regiuni viteza maximă a vântului, în rafale, fiind preconizată a atinge 90 Km/h, iar precipitaţiile se vor situa în jurul valorii de 20 - 30 litri/m² în 24 de ore.
Restul teritoriului Ungariei se află sub atenţionare de cod galben de vânt şi ploaie, cu viteze maxime ale vântului de 70 Km/h şi precipitaţii de 20 litri/m² în 24 de ore. Sursa: evz.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.