Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ziua pamantului

Ziua Pământului 2015 este sărbătorită de Google printr-un logo special. Mai mult, în 2015 Google ne face un cadou nouă utilizatorilor, propunându-ne un Test de Ziua Pământului 2015.

Anotimpurile sunt prezentate în noul logo sub forma unei animaţii. Astfel, primăvara este cea care deschide succesiunea de imagini animate, litera "G" din cuvântul "Google" fiind reprezentată cu flori pe o pajişte.

Unele dintre elementele care apar în imagine pot fi accesate şi determină modificări ale logoului - de exemplu, un clic pe nori determină transformarea unei zile însorite într-o zi ploioasă. De asemenea, în imagine apar mai multe formaţiuni muntoase, în care se văd două intrări de peşteră. Un clic pe una dintre intrări face ca din aceasta să iasă un urs.

În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului/ Earth Day, apărută în Statele Unite ale Americii într-o perioadă în care a început să se vorbească din ce în ce mai des despre mediul înconjurător.

Ziua Pământului 2015 a fost proclamată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi interesul clasei politice faţă de mediu, un subiect ignorat. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 de milioane de cetăţeni americani, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri.

După două decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de persoane din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului 2015 într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei.

Ziua Pământului a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înfiinţată şi o organizaţie - Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 170 de ţări.

În prezent, peste 500 de milioane de oameni din toată lumea sărbătoresc Ziua Pământului 2015, pe 22 aprilie, numeroase comunităţi organizând chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.

Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca diferite evenimente speciale sau pentru a omagia personalităţi ale culturii universale.

Ziua Pământului este menită să atragă atenţia oamenilor asupra importanţei mediului înconjurător. 22 aprilie a devenit Ziua Pământului (Earth Day) în 1970, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson.

Ideea senatorului Nelson s-a bucurat de susţinere din partea unui grup de studenţi, lideri de organizaţii şi oameni de afaceri din Philadelphia, dar şi din alte regiuni, astfel că în 1970, între 16 şi 22 aprilie, au fost organizate tot felul de activităţi pentru a educa publicul cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător.

20 de ani mai târziu, în 1990, nu mai puţin de 200 de milioane de oameni din 141 de ţări s-au mobilizat pentru a sărbători Ziua Pământului. Evenimentele din acel an au dat un imbold puternic activităţilor de reciclare şi au pavat calea pentru summitul dedicat mediului înconjurător al Naţiunilor Unite, din 1992. Una dintre cele mai ample mobilizări de Ziua Pământului a avut loc în 2007, adunând circa un miliard de oameni.

Deşi se bucură de o popularizare mai mică decât Ora Pământului, când oamenii de pretutindeni sunt chemaţi să nu folosească energia electrică timp de 60 de minute, Ziua Pământului are acelaşi scop: să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să educe cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.

Ziua Pământului este sărbătorită şi în România. Tu cum sărbătoreşti Planeta Albastră? Ai putea ca, măcar pe 22 aprilie, să alegi bicicleta în locul maşinii sau chiar o plimbare spre şcoală sau muncă. Ar putea fi ziua în care începi să selectezi deşeurile casnice, astfel încât data viitoare când duci gunoiul să pui hârtia, plasticul şi sticla în containerele special amenajate din oraş. Sau ai putea să te uiţi la documentarul Home, dedicat evoluţiei şi frumuseţii Pământului. Spune-ne dacă vei face ceva special astăzi, de Ziua Pământului!

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ziua pamantului
DorohoiNews.ro, 22-04-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro