În cele mai vechi timpuri, în care nu erau fiinţe umane pe pământ, după ce viciile şi virtuţile călătoreau în lume împreună şi se simţeau foarte plictisite, într-o zi, ca o soluţie la problema plictiselii lor cronice, au propus un  joc pe care l-au numit „De-a v-aţi ascunselea” şi tuturor le-au plăcut ideea.

Şi a strigat Nebunia: „Vreau să încep eu ! Cine închide ochii şi începe numărătoarea?”
Nebunia şi-a lipit fruntea acoperită cu mâinile de copac şi a început să numere: „Unu, doi, trei,...”
Şi au început virtuţile şi viciile să se ascundă.
A găsit Tandreţea un loc pe lună şi s-a ascuns Trădarea într-o grămadă de gunoi iar Pasiunea între nori.
A mers Dorul până în pântecul pământului.
Minciuna a spus cu voce tare: „ Mă ascund sub o piatră” şi apoi s-a scufundat în lac.
A continuat Nebunia să numere: „...şaptezeci şi nouă, optzeci, optzeci şi unu..” iar, în acest timp, au terminat virtuţile şi viciile să se ascundă.

Numai Iubirea, ca de obicei, n-a luat nici o decizie şi, prin urmare, n-a ştiut unde să dispară iar acest lucru nu a fost surprinzător pentru nimeni. Cu toţii ştim cât de greu este să ascunzi iubirea!
A continuat Nebunia: „nouăzeci şi cinci,..., nouăzeci şi şapte... şi când a ajuns nebunia la numărul „o sută”, a sărit Iubirea şi s-a ascuns într-un boschet de flori.
A deschis Nebunia ochii şi a început să caute, strigând: „Am să vă găsesc, am să vă găsesc !”
Lenea a fost prima descoperită, deoarece, n-a făcut nici un efort să se ascundă; apoi a apărut partea ascunsă în lună şi, mai târziu, a ieşit Minciuna din fundul lacului, aproape înecată iar Nebunia i-a spus Dorului să se întoarcă din pântecul pământului.
Încet, încet, Nebunia i-a găsit pe toţi, cu excepţia Iubirii.   S-a apropiat Invidia de Nebunie şi i-a şoptit la ureche: „Iubirea este ascunsă printre tufele de trandafiri”.
A luat Nebunia atunci în mână o bucată de lemn sub formă de suliţă şi a început să înţepe tufa de trandafiri şi nu s-a oprit, până ce nu a auzit plânsete. A apărut Iubirea de sub o tufă de trandafiri ascunzându-şi cu mâinile faţa şi sângele picura printre degetele ei. A strigat cu regret Nebunia :  „Of, Doamne, ce am făcut? Ţi-ai pierdut vederea din cauza mea! Ce pot face pentru a-mi repara greşeala ?”
A răspuns Iubirea: „ Nu poţi să-mi redai vederea, dar există ceva ce poţi face pentru mine: condu-mă în viitor, arată-mi drumul !”
Şi aşa s-a şi întâmplat: din acea zi, Iubirea este oarbă, condusă de Nebunie…! Bara Haki Abdulbaki

GALERIE FOTO