Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

40-sfinti-mucenici

Credincioşii ortodocşi îi cinstesc sâmbătă, 9 martie, pe Moşii de iarnă, dar şi pe Sfinţiii 40 de Mucenici, soldaţi romani care, pentru credinţa lor, au fost omorâţi în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola.

Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în vremea lui Licinius (307-323), împăratul roman de Răsărit. Cu prilejul praznicului Sfinţilor 40 de Mucenici, se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfinţite, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia) şi condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva creştinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.

În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei 40 de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi, iar opt zile mai târziu, au fost judecaţi. Sfinţii mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credinţa şi tăria sufletească şi, de aceea au fost omorâţi, a adăugat părintele Stoica.

Numele celor 40 de Sfinţi Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. Soldaţii au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieşind din lac, a fost băgat în apă caldă şi a murit. Văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat.

A doua zi, trupurile soldaţilor au fost arse, o parte din cenuşă fiind aruncată în apă, iar alta, cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de binecredincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare, în cinstea martirului Thyrus.

O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia. Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenicii. Aceştia pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă.

Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte. Se mai spune că, în acesată zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui. Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.

Tot în 9 martie se încheie perioada cunoscută ca "zilele babelor" şi începe săptămâna moşilor. Praznicul Moşilor de iarnă este întotdeauna în sâmbăta ce precede săptămâna albă sau a brânzei, o etapă pregătitoare pentru începerea Postului Mare, când credincioşii au dezlegare să consume lapte, brânză, peşte, ouă, bucate de culoare albă sau care conţin ingrediente de aceeaşi culoare. Odată cu Moşii de iarnă, începe etapa celor şapte sâmbete dedicate celor răposaţi întru Domnul, etapă care se încheie cu Sâmbăta lui Lazăr, prăznuită înainte de Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor lui Iisus. La sărbătoarea Moşilor de Iarnă se face pomenirea moşilor şi strămoşilor cei mai îndepărtaţi din neam, de la care se ştiu multe lucruri privind tradiţiile şi obiceiurile religioase, transmise de ei din generaţie în generaţie. Începând cu sâmbăta Moşilor de Iarnă şi pe parcursul celor care urmează, până la Sâmbăta lui Lazăr, chipurile celor dragi comemoraţi în acest interval revin în viaţa credincioşilor cu cele mai frumoase amintiri.

„La aceste comemorări, ne întoarcem în timp şi retrăim momentele plăcute alături de rudele şi de prietenii noştri mutaţi la viaţa de Dincolo",
spune părintele Constantin Stoica. Ca la orice praznic de pomenire, cele mai importante de Moşi sunt coliva, un colac, o sticlă de vin, pomelnicul şi lumânările. După posibilităţi, fiecare credincios poate să mai ducă la biserică, spre pomenire, şi alte bucate preferate de cei pe care îi comemorează.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

40-sfinti-mucenici
DorohoiNews.ro, 09-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO
Vând apartament cu 3 camere, decomandat, situat la etajul 3, în cartierul Plevna, Dorohoi, ...

Vând casă la cheie în comuna Mihăileni

Vând casă la cheie în comuna Mihăileni
Vand casa in comuna Mihaileni, renovata,1000 mp curte, 2000 mp arabil, 3 camere, baie, fosa, fantana, ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară Iuliana ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei I A al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi,  elevi și părinți ...

Vând mașină Opel Astra

Vând mașină Opel Astra
Vand masina Opel Astra, an 2004, dotări, aer condiționat, serocou cadura, motor în stare foarte ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” este alături de doamna profesoară Irina Apetrei ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Colectivul clasei a VI-a C, elevi și părinți, sunt alături de doamna dirigintă - profesor Irina ...

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe
Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu, Școala Gimnazială „Spiru ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Închiriez apartament doua camere, zona centru renovat complet, centrală noua,deasupra băncii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro