Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a anunţat că toate bisericile din judeţ vor organiza zilnic două slujbe, dimineaţa şi seara, iar preoţii vor spovedi credincioşii după slujba de dimineaţă, liturghia, până după slujba de seară, vecernia, scrie ronduldesibiu.ro.
„În postul Paştilor, în toate bisericile, indiferent cât ar fi ea de mică, de la orice parohie, se face slujbă şi dimineaţa şi seara. Noi la catedrală avem un program special. Sunt preoţi rânduiţi, în plus şi profesori şi preoţii de la Centrul Arhiepiscopal, sunt rânduiţi pentru o perioadă înainte de vecernie şi după vecernie, să stea la dispoziţia credincioşilor”, a spus Laurenţiu Streza.
Potrivit acestuia, credincioşii au o tradiţie ”un pic deplasată” de a aştepta până în Joia Mare şi nu este normal pentru că spovedania şi împărtăşania are aceeaşi valoare în toate zilele postului.
„Când am venit acum şapte ani, era o tradiţie un pic deplasată, ca în Joia Mare să vină o mulţime copleşitoare, erau între 5.000 şi 10.000 de oameni care doreau să se împărtăşească în Joia Mare, crezând că dacă se împărtăşesc în ziua când a fost Cina cea de Taină, împărtăşania ţine un an de zile. Nu ţine”, a spus Laurenţiu Streaza.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.