Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În viaţă trebuie să ai încredere în cei din jurul tău, dar mai ales în tine. Să fii conştient de puterile tale şi de ce poţi realiza tu, ca persoană.
Membrii trupei One Two Step doresc să vă reamintească de cel mai important eveniment din cariera lor şi anume „Aniversare pe scenă 2”, realizat în parteneriat cu Consiliul Şcolar al Elevilor „Regina Maria”. Spectacolul marchează doi ani de la înfiinţarea trupei, 24 de luni de muncă asiduă şi zile desfăşurate sub auspiciile unor competiţii acerbe.
Marele eveniment va avea loc în data de 19.04.2012, la Sala Teatrului din Dorohoi, începand cu ora 18:00. Alături de cei din trupa One Two Step, vor urca pe scenă solişti dorohoieni, dansatori pasionaţi şi actori cu replicile bine învăţate. „Suntem foarte nerăbdători, muncim mult, ne dăm toată silinţa ca acest eveniment să fie unul cât mai special şi de care spectatorii să îşi aducă aminte cu mult drag.”, au declarat membrii trupei.
„Prin muncă poţi obţine orice, inclusiv respectul celor din jur. Sperăm ca oamenii să aprecieze ce facem şi să fie mândri, la fel cum suntem şi noi pentru că reprezentăm Dorohoiul.”, a declarat pentru Dorohoi News, Cosmin Vatamanu.
Membrii trupei au mai ţinut să transmită câteva cuvinte: „Pe această cale, dorim să mulţumim celor care ne-au fost alături pe parcursul acestor doi ani şi ne dau o mână de ajutor în organizarea acestui spectacol : domnului consilier Dorin Birta, doamnei profesoare Oana Gomeniuc, precum şi doamnei profesoare Foca Alina.
Dorim să mai aducem mulţumiri domnului primar Dorin Alexandrescu şi domnului director Pochişcan Emilian pentru sprijinul acordat pe parcursul acestor doi ani. Vă mulţumim din suflet că sunteţi alături de noi şi sperăm să nu vă dezamăgim.
11.05.2013 la 15:33
Din cate imi aduc aminte exista o trupa de dans cu acest nume la liceul Regina Maria inca din anii 2005-2006. Voi sunteti copiii celor de atunci? Deci aniversati 2 ani bisecti?
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.