Anul acesta se împlinesc 606 ani de când numele localităţii Dorohoi a apărut atestat într-un document ce se află în arhiva Ministerului de Externe de la Moscova. Dacă aruncăm o privire asupra datelor când au fost atestate alte localităţi ale vechiului Regat, prin comparaţie, putem afirma că locuim într-unul din cele mai vechi oraşe din ţară: Bucureşti (1459), Botoşani (1439), Iaşi (1408), Galaţi (1445), Bacău (1408), Focşani (1559), Dorohoi (1407). Sunt date care întăresc cele scrise mai sus.
  
Ridicarea Bisericii Sf.Nicolae la Dorohoi, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, înconjurată de importanta Curte Domnească, a dat un serios imbold dezvoltării localităţii. Dacă la începutul existenţei sale oraşul se afla undeva spre centrul Moldovei, prin răpirea Bucovinei (1775) şi Basarabiei (1812), Dorohoiul a ajuns localitate de graniţă şi a devenit punct de tranzit.
  
Până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea nu se poate vorbi despre o sistematizare a oraşului.Străzile erau înguste şi întortochiate iar oraşul în sine avea un aspect neatrăgător.
  
Datorită faptului că în decursul existenţei sale Dorohoiul a fost capitală de district,ţinut sau judeţ, în el s-au stabilit familii mai înstărite care şi-au construit case spaţioase în diferite zone. Astfel a început să se pună tot mai des problema sistematizării oraşului. După revenirea capitalei judeţului de la Mihăileni la Dorohoi în anul 1850, autorităţile locale au însărcinat inginerii să întocmească un plan “de aranjare a străzilor”. Prima hartă a aşezării a fost realizată de Alexandru Mavrodin, care era inginerul ţinutului Dorohoi, la cererea căminarului C. Mille – hotarnicul moşiei ţinutului Dorohoi.
  
Întrucât casele unor locuitori ai oraşului au fost ridicate stricând alinierea de pe unele străzi (printre care şi strada care astăzi se numeşte Grigore Ghica), primăria Dorohoi a cerut în anul 1852 aprobarea guvernului pentru demolarea a 40 de case,întrcât pe unele străzi se mergea în zig-zag.Guvernul a aprobat demolarea a doar 14 case. Izbucnirea unor puternice incendii în centrul oraşului între anii 1855-1858 a dus oarecum la alinierea estetică a străzilor, deoarece casele noi ce se construiau în locul celor distruse trebuiau să respecte noua aliniere.
  
Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti în anul 1863, situaţia materială a primăriei locale s-a îmbunătăţit simţitor, ceea ce a permis repararea şi, oarecum, modernizarea străzilor. De asemenea, au trecut în proprietatea statului şi clădirile din cimitirul oraşului,cimitir care la acea vreme era situat în jurul Bisericuţei de Lemn “Adormirea Maicii Domnului”. În locul acestuia s-a început amenajarea unui alt cimitir pe locul unde se află astăzi.
  
Cum arăta oraşul Dorohoi înainte de anul 1900 se poate vedea într-un album al deputatului dorohoian-avocatul Gheorghe Gh. Burghele, dăruit familiei domnitoare în anul 1891 cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înscăunarea lui Carol I ca Rege al României. Albumul se află la Biblioteca Naţională-secţia Stampe.
  
Reveninm la strada Grigore Ghica. Autorii de faţă au reuşit să afle că ea a fost dată în folosinţă în anul 1877 şi se chema atunci Strada Mare. Pentru o scurtă perioadă de câţiva ani s-a numit Strada Telegrafului,iar din 1897 a luat denumirea de astăzi – Grigore Ghica, la fel ca gimnaziul de băieţi construit pe aceeaşi stradă pe locul caselor Chernbach şi Ghiţescu. 
  
De-a lungul existenţei sale, pe strada Grigore Ghica şi-au deschid magazine mulţi negustori evrei, s-au construit clădiri pentru sediul unor instituţii sau localuri de cultură şi locuinţe, unele dăinuind şi astăzi.

În continuare vom creiona episoade din evoluţia acestei străzi:
1779 - inaugurarea Bisericuţei de Lemn “Adormirea Maicii Domnului”;
1855 – în localul fostei Bănci Raiffeisen se mută Şcoala Primară nr.1 de băieţi care îşi va avea aici sediul până în anul 1901;
1860-1873 – în casele Ghinescu, de pe locul unde astăzi se află clădirea Colegiului “Gr.Ghica VV”, va funcţiona Şcoala Primară nr. 1 de fete “Vârgolici;
1869 – desfiinţarea cimitirului din jurul Bisericuţei de Lemn;
1877 – strada Grigore Ghica, care se chema atunci strada Şcoalelor, este dată spre folosinţă aproximativ în forma de astăzi;
1877 – înfiinţarea grădinei publice, numită şi parcul mic, cel în care se află astăzi busturile lui Creangă şi Eminescu;
1880 – strada se chema “Strada Mare”;
1893 – inaugurarea localului pentru gimnaziul de băieţi “Gr.Ghica VV” şi a sălii de sport din curte (actualmente sala teatrului);
1894 – inaugurarea Catedralei oraşului;
1897 – o  serie de  imobile au fost dărâmate pentru a permite alinierea caselor;          
1897 – din acest an, strada a primit numele de Grigore Ghica;
1904 – construirea casei Scriban, situată vis-à-vis de gimnaziul de băieţi “Gr.Ghica”;
1904 – construirea casei Vameşu, situată în colţul intersecţiei străzii Grigore Ghica şi strada Vasile Alecsandri, în care între anii 1916-1921 a funcţionat Liceul de domnişoare.
1907 – inaugurarea frumosului Palat Comunal-Primăria oraşului;
1913 – la iniţiativa senatorului avocat Gheorghe Gh.Burghele, în faţa primăriei este aşezat pe soclu bustul ilustrului om politic, fost deputat de Dorohoi, Mihail Kogălniceanu;
1921 – casele Rozenswein de pe această stradă sunt transformate în internat pentru elevii gimnaziului de băieţi;
1926 – bustul lui Mihail Kogălniceanu este mutat în faţa Palatului Administrativ (Prefectura); în locul rămas liber este instalată „Statuia ostaşului român în atac”
1936 – primăria construieşte în grădina mică o clădire, care va fi  achiziţionată de familia Moraschi amenajând în ea un bufet. Una din fetele familiei Moraschi a fost Iulia Oniţă, sculptor renumit, a cărei fiică, Silvia Onişa, este pictoriţă.
1936 – construirea Casei Sindicatului Învăţământ;
1937 – supraetajarea Liceului “Gr.Ghica VV”;
1938 – inaugurarea cinematografului “Lux” în centrul străzii avându-l ca proprietar pe Isac Segall;
  
Pe aceeaşi stradă existau şi alte clădiri ce “colorau” aspectul oraşului: casa Kantar (ulterior magazin de galanterie şi oglinzi), hotelul “Splendid” (devenit Tipografia Fainar), clădirea avocatului Marcovici Mureş care va deveni casa profesoarei Octavia Răutu,astăzi sediul Stării Civile, Ocolul Silvic situat vis-à-vis de casa Ofiţerilor (actualmente casa Enacache), Poşta veche (clădirea aflată vis-à-vis de intersecţia strazii Gr. Ghica şi str.Al.Sahia), Şcoala Comercială (clădirea în care a funcţionat Palatul copiilor), frumoasa casă Gheorghe Ghe. Burghele (mai dăinuie iniţialele pe frontispiciul clădirii), casa cu aspect de conac a avocatului Gheorghe Marcu (situată la intersecţia straăzilor Gr.Ghica şi Al. Sahia pe dreapta), casa profesorului Octav Guţic etc. De altfel,pe această stradă au locuit oameni cu nume sonore, personalităţi care au jucat un rol important în istoria oraşului, renumele lor depăşind graniţele Dorohoiului.Dintre aceştia notăm aici pe: avocat Gheorghe Ghe. Burghele, profesorul universitar Axler Henry, soprana de renume mondial Gabriela Cegolea, artistul Gheorghe Niţescu, deputatul avocat Alexandru Răutu, avocatul şi primarul Ştefan Scriban, directorul Băncii Naţionale Bârsan Ion, profesorii Haralambie Berijan, Octavia Răutu, Octav Guţic, Elena Guţic, ofiţerii Batcu Alexandru şi Ţaţomir Mihai (comandant al Poliţiei Dorohoi), ministrul adjunct Breabăn Dumitru ş.a.
  
Strada Grigore Ghica este bogată în evenimente şi istorii ale clădirilor situate pe ea. Mai adăugăm că strada era foarte interesantă şi populată. De asemenea, era strada cu cel mai mare flux pietonal datorită nenumăratelor magazine, librării, farmacie, tipografii, cinematografe, instituţii situate aici. Să mai amintim celor de vârsta a treia că strada pornind de la primărie până la intersecţia cu str. D. Pompeiu era locul de promenadă al locuitorilor oraşului, indiferent că erau români sau evrei. În zilele de sâmbătă, duminică şi alte zile de sărbătoare, aici se plimbau mai toţi dorohoienii de la mic la mare.
  
Strada Grigore Ghica este destul de lungă. Ea ţine de la intersecţia cu strada Dimitrie Pompeiu (fostă Trandafirilor), până la intersecţia cu strada Lt. Andrei şi Muncii. Pe dreapta, spre deal, din ea derivau str. Contructorilor, str. Ion Păun Pincio, str. Vasile Alecsandri, str. Erou Iancu Ilasievici; pe stânga, spre deal, din ea derivau str. Tempului, str. Meseriaşilor, str. Justiţiei, str. Al. Sahia. La început, bineînţeles, nu era pavată, ulterior s-a pus pietriş de la cariera Pojorâta-Suceava, mai târziu fiind bitumată. Continuă să fie şi astăzi strada principală a oraşului Dorohoi. prof. Dorina Mandachi

GALERIE FOTO