Într-o cămăruţă sărăcăcioasă, trăia o văduvă săracă cu copilul ei mic. Ducea o viaţă modestă în condiţii dificile. Cu toate acestea, această familie săracă era plină de har, de satisfacţie şi mulţumire, ceea ce constituie o comoară ce nu se poate fi înlocuită sau distrusă.
        
Ceea ce însă o deranja pe mama băiatului cel mai tare, erau precipitaţiile din timpul iernii...; camera sărăcăcioasă cu patru pereţi, o uşă crăpată pe alocuri şi un acoperiş şubred, prin care treceau toate picăturile de ploaie căzute din cer. Au trecut cam patru ani din viaţa copilului în care nu prea a plouat asupra oraşului decât unele averse slabe dar, într-o zi, norii negri s-au adunat şi au umplut cerul deasupra oraşului.
         
Odată cu primele ore ale nopţii, începu să plouă foarte mult peste tot; oamenii s-au cuibărit în casele lor, în timp ce văduva şi copilul ei tremurau de frig şi de frică în căsuţa lor. Copilul se uita la mama lui cu priviri confuze şi s-a ghemuit în braţele ei ude leoarcă, ca şi hainele de pe ea. Mama văzând că uşa era spartă şi că toată ploaia intra în cămăruţă, a smuls-o din balamale, a pus-o înclinată pe un perete din cameră şi a ascuns copilul în spatele uşii, protejându-l de ploaia torenţială.
         
Şi-a privit copilul mama cu bucurie inocentă şi cu un zâmbet de satisfacţie pe buze a zis mamei sale:
- Oare ce fac cei săraci care nu au uşă când ploaia cade peste ei?       
A simţit micuţul în acel moment că el aparţine clasei bogătaşilor pentru că, în casa lor, exista o uşă… Bara Haki Abdulbaki

GALERIE FOTO