Ion Călugăru, pe numele său real Ştrul Buium Croitoru, s-a născut la 14 februarie 1902 în Dorohoi, într-o familie destul de săracă, tatăl său Ţailic fiind cojocar, iar mama casnică.
        
În catalogul Şcolii Israelite, pe care a absolvit-o în 1914 şi unde l-a avut învăţător pe directorul şcolii, Alter Weissmann, este notat că viitorul scriitor a locuit pe strada Başotă la nr.86 şi mai constatăm că el  este un elev bun, iar media generală 8,13 îl clasează pe locul al II-lea între cei 32 elevi ai clasei. Printre colegii săi de clasă se aflau şi Aronovici Elias – viitor medic, Jagher M.Meer şi Moscovici Iancu care ulterior vor avea un rol important în viaţa Comunităţii Israelite şi a oraşului Dorohoi. La rubrica dedicată  caracterizării elevului, directorul şi învăţătorul Alter Weissmann scrie că elevul Croitoru Ş. Buium are o agerime ieşită din comun. Acest fapt a fost, de altfel, dovedit la examenul de absolvire a patru clase primare, la care comisia alcătuită din învăţători de la şcolile de stat nr. 1 şi 2 din oraş i-au dat cele mai bune calificative.
  
Între anii 1914-1918 a urmat cursurile gimnaziului de băieţi „Gr.Ghica VV” din oraşul natal, într-o clasă  în  care nu mai puţin de 8 elevi absolviseră Şcoala Israelită, ceea ce dovedeşte că la această şcoală particulară se făcea cu adevărat carte.
   
Conducerea Comunităţii Israelite din Dorohoi a văzut la  Buium Ş. Croitoru calităţi deosebite, fapt pentru  care i-a acordat în fiecare an de gimnaziu o bursă, fără de care acesta nu ar fi avut şansa să-şi continue studiile. La absolvirea gimnaziului, îndemnat de prietenul său Saşa Pană, pleacă la Bucureşti în 1919 unde urmează cursurile Liceului „Matei Basarab”.
   
Debutul său literar a avut loc în 1920, deci la vârsta de 18 ani, cu câteva colaborări la revista literar-artistică săptămânală „Sburătorul” a lui Eugen Lovinescu, revistă ce apărea la Bucureşti. După cum scrie criticul George Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (Bucureşti, Editura  Minerva, 1982), „partea cea mai personală din literatura lui Ion Călugăru (pseudonimul luat de Buium Croitoru ca scriitor) este aceea care se ocupă de evreimea din Moldova de sus”. Talentul său era evident, până la el nu au fost mulţi cei care au îndrăznit să se ocupe de oamenii de rând, o lume ciudată, dar reală.
    
Până la a doua conflagraţie mondială Ion Călugăru a reuşit să redacteze revista „Integral” (1925), a  condus  publicaţia „Opinia publică” (1929), a fost redactor la periodicul „Cuvântul” fondat de Constantin  Gondopol, a colaborat la „Adevărul”, „Tineretul socialist”, „Clopotul”, „Cuvântul liber”, „Contemporanul”, la  revista „Unu” a lui Saşa Pană, „România  literară”, „Flacăra” ş.a. I-au apărut „Caii lui Cibicioc” - schiţe (Bucureşti, 1922 ), „Paradisul statistic” (1928), „Omul de după uşă”- roman (1931), „Abecedar de povestiri  populare” (1933), „Charlot - monografia lui Charles Chaplin” (1933), „Don Juan Cocoşatul”- roman (1933), „Erdora”- roman (1934), „De la cinci până la cinci (1938), „Copilăria unui netrebnic” (1938), „Dostoievski”; în colecţia bibliotecii „Dimineaţa” a tradus „Visul unui om ridicul”.
     
După război a devenit redactor la ziarul partidului comunist „Scânteia”, iar în 1948 este trimis la Hunedoara pentru a se documenta despre viaţa de zi cu zi a siderurgiştilor. În anul 1951 publică romanul „Oţel şi pâine”, pentru care a primit Premiul de Stat.
     
Opera adevărată a lui Ion Călugăru este cea scrisă până la cel de al doilea război mondial. Opera postbelică aparţine unui „alt Ion Călugăru”, unui scriitor „fabricat” de anii comunismului românesc. În  anul  1995 a apărut un „Dicţionar al scriitorilor români” în Editura Fundaţiei Culturale Române sub  coordonarea lui Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu. Autorii, referindu-se la opera lui Ion  Călugăru din anii construcţiei socialiste afirmă că „Scriitorul se angajase, profitabil pe termen scurt, dar  falimentar pe termen lung, într-o intervenţie contra naturii şi, nu numai în general, contra naturii artei, dar şi contra propriei sale naturi: trecut subit de la erotism la eroism, nici temperamentul înnăscut, nici experienţa de viaţă acumulată, şi nici resursele artistice, nu-l recomandau pentru astfel de intreprinderi. Alături de alte relicve ale proletcultismului, „Oţel şi pâine” rămâne azi interesant cel mult ca un simptomatic caz de studiu pentru o virtuală, încă, sociologie a literaturii”. Pentru noi, rămâne importantă opera sa creată în perioada interbelică, operă  ce exprimă adevărata valoare creatoare a lui Ion Călugăru,fapt tratat ca atare şi de criticul literar George Călinescu. După 1944 prezintă importanţă doar însemnările lui Ion Călugăru din perioada documentării hunedorene, documente păstrate la Arhivele   Naţionale ale României, în care, voalat, scriitorul a descris adevărata faţă a comunismului.
  
Ion Călugăru s-a stins din viaţă la 22 mai 1956 în Bucureşti. Scriitorul are locul său binemeritat în cartea de onoare a Dorohoiului; el a păstrat toată viaţa un colţişor al inimii sale plin cu amintiri nostalgice despre oraşul  natal; scrierile sale din perioada interbelică au multe pagini cu aspecte dorohoiene ce emoţionează plăcut sufletul cititorului. Astăzi comemorăm 57 de ani de la decesul lui Ion Călugăru, un scriitor dorohoian supus timpului şi împrejurărilor cu care s-a confruntat. prof. Dorina Mandachi

GALERIE FOTO