Continuăm călătoria noastră prin Dorohoiul vechi pentru a face cunoştinţă cu vechile denumiri ale străzilor care străbat astăzi oraşul. Una din cele mai importante artere din localitate este strada George Enescu.

Din documentele cercetate, cea mai veche denumire a fost găsită într-un document din anul 1836, referitor la Comunitatea Evreilor din Dorohoi. Documentul atestă că strada George Enescu se numea  Uliţa dinspre Buhai. Datorită modernizării drumului spre Mihăileni, în jurul anului 1879, Primăria locală a luat hotărârea ca această arteră, pe distanţa de la centru şi până la podul Buhaiului, să se numească Calea Mihăileni.
  
Câţiva ani mai târziu, Primăria a cumpărat de la cetăţeanul N.G. Nicolescu de pe Calea Mihăileni locul de Casă de Apă în scopul de a folosi izvoarele din grădina acestuia pentru alimentarea cu sacaua de apă a locuitorilor oraşului. Locul a fost amenajat şi modernizat cu cişmea şi robinet. Odată cu darea în folosinţă a cişmelei, locuitorii au denumit strada, neoficial, strada Cişmeaua.
  
Importanţa acestei străzi a crescut după anul 1880, când s-a dat în folosinţă calea ferată Dorohoi-Iaşi. În 1887 se construieşte clădirea gării, clădire existentă şi astăzi. Un an mai târziu s-a dat în folosinţă şi linia ferată Dorohoi-Botoşani. Datorită creşterii în  importanţă a acestei artere  de circulaţie, s-a hotărât ca din anul 1896 ea să se numească Calea Naţională.
  
În anul 1899, avocatul Gheorghe Gh. Burghele, care era şi primarul oraşului nostru şi care avea un cult deosebit pentru familia regală, a hotărât ca noul nume al acestei străzi să fie Carmen Sylva. Numele acestei regine nu a fost ales întâmplător. Carmen Sylva (1875-1938), născută în Marea Britanie, din familie regală, s-a căsătorit în 1892 cu principele Ferdinand al României. Regina a fost legată cu toată fiinţa ei de România, a iubit poporul român, a fost alături de soldaţi pe front ca soră medicală, a luptat pentru realizarea României Mari, a avut o vastă cultură şi a fost o scriitoare de talent.
  
Să reamintim un fapt pe care marea majoritate a dorohoienilor nu-l cunosc. Până în anul 1886, numerele caselor erau împrăştiate în tot oraşul.De exemplu: familia Olinescu locuia pe strada Călăraşilor la nr. 891, familia Ilasievici  locuia pe strada Podul Buhai la nr. 609, iar familia Chipăruş locuia pe strada Călăinceni la nr. 1389. Vă închipuiţi ce greu era pentru poştaşi să se descurce în asemenea situaţie.
  
Revenim la denumirea străzii George Enescu. După instalarea comuniştilor la putere,în anul 1948, aceştia i-au dat străzii numele de Ilie Pintilie erou comunist inventat de ei. Şi-au revenit în anul 1952 şi au schimbat numele străzii cu un nume mai reprezentativ: strada Republicii. Aşa s-a numit până în 1989, dată după care a luat numele de astăzi George Enescu, a cărui familie a locuit în clădirea de lângă Casa de Apă, clădire existentă şi acum ca Muzeul George Enescu.
 
Pe această stradă au locuit numeroase familii care au jucat un rol important în dezvoltarea şi emanciparea oraşului Dorohoi, cunoscuţi pe plan naţional şi chiar internaţional. Să începem cu generalul Constantin Ilasievici, fost Ministru al Apărării Naţionale şi Mareşal al Palatului Regal, a cărui locuinţă există şi astăzi.Este una din cele mai frumoase din oraş, amplasată intr-un cadru natural unic, pe un tăpşan plin cu verdeaţă. Deşi clădirea a avut diferite întrebuinţări, ea şi-a păstrat frumuseţea şi prestanţa arhitectonică. Să mai specificăm aici că generalul C.Ilasievici, în anul 1938, a trimis primăriei Dorohoi suma de 500.000 lei pentru repararea drumurilor.
  
Mergând din centru spre gară pe strada George Enescu mai amintim din locuitorii acestei artere: medicul Bercu Danilof-un doctor de mare omenie, scriitorul Shlomo David-cel care a făcut celebru oraşul nostru prin valoroasele sale scrieri, medicul Brănişteanu Dumitru, profesorul universitar,fost ruibist de valoare Herghelegiu Constantin, jucătoarea de baschet Apostol Otilia, profesor universitar Albu Constantin, renumitul pictor Istrati Alexandru care a fost legatarul testamentar al operei marelui sculptor Constantin Brâncuşi, căruia i-a fost prieten apropiat, familia Frank care a avut 7 copii din care 6 au jucat fotbal la cele mai bune echipe dorohoiene, avocatul Dines Eugen, profesorul Rabinsohn Leivi, avocatul Bossie Constantin care a fost secretarul primăriei locale, profesoara de desen Musteaţă Antoaneta, avocatul Calcântraur Vasile care a fost şi primar al Dorohoiului în 3 legislaturi şi căruia îi datorăm începuturile modernizării oraşului nostru.
  
Pe această stradă s-au aflat spitalul israelit, două terenuri de sport- unul de baschet,pe locul actualului complex meşteşugăresc  numit terenul “Ilie Pintilie”, teren pe care echipa masculină de baschet a Dorohoiului a jucat în 1961 memorabilul meci cu naţionala Mongoliei; mai există şi clădirea actualei Case Municipale de Cultură,construită în 1925 şi în care au învăţat în diferite perioade elevii  Şcolii primare nr. 5, ai Şcolii Pedagogice de fete, ai Seminarului Ortodox “Pimen Mitropolitul” sau ai Şcolii Comerciale. În faţa Casei de Cultură a existat un mic stadion pe care se desfăşurau manifestaţii cu ocazia diferitelor evenimente. Alături de stadion, în clădirea care există şi astăzi, a funcţionat mulţi ani Grădiniţa nr. 1 de copii.
  
Dar cel mai important reper de pe această stradă este Muzeul George Enescu în memoria marelui muzician,dirijor, compozitor, violonist, originar de pe aceste meleaguri care a petrecut o parte din viaţă în această casă muzeu. Mai trist este faptul că locuitorii oraşului şi, în special intelectualii săi, nu prea calcă pragul acestui prestigios lăcaş care ar trebui să constituie mândria noastră.
  
Strada George Enescu, asfaltată modern şi îngrijită, şi-a păstrat întrucâtva aspectul de-a lungul anilor. Fiecare porţiune de stradă, fiecare clădire are o istorie proprie, înscrisă  în paginile de referinţă ale oraşului. Vă mai amintiţi de „Crâşma lui Şulim” care era situată pe colţ,la intersecţia străzii George Enescu şi strada Dobrogeanu Gherea, un loc foarte căutat la vremea ei, constituind un punct de întâlnire pentru dorohoieni. Podeaua de ciment care este încă astăzi pe respectivul loc ne priveşte cu nostalgie şi multe aduceri-aminte. Dar restaurantul „Carpaţi” şi-l mai aminteşte cineva? Din ambianţa lui atrăgătoare, cu nunţile şi cumetriile organizate aici a rămas doar un loc viran, uitat de timp... prof. Ilarion Mandachi

GALERIE FOTO