Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Nu contează că eşti ateu, atât timp cât faci bine în jurul tău. Acesta a fost mesajul pe care papa Francisc l-a transmis, luni dimineaţă, credincioşilor, în cadrul unei slujbe la reşedinţa sa, informează The Independent.
Pontiful a făcut acest comentariu pornind de la o poveste în care un catolic întreabă un preot dacă ateii se pot salva în ochii lui Iisus. „Chiar şi ei, oricine (se poate salva, n.red.). Cu toţii avem datoria de a face fapte bune. Faceţi asta şi vom găsi un punct de întâlnire la mijlocul drumului”, a spus Francisc.
Pontiful a continuat dialogul imaginar şi a dat răspunsul ateului, care îi spune preotului că nu crede în Dumnezeu. Chiar şi în aceste condiţii, a subliniat papa în predica lui, important este să faci bine. Restul vine de la sine, chiar şi în faţa divinităţii.
Prin aceste comentarii, papa Francisc a arătat încă o dată că, cel puţin la nivel discursiv, este un altfel de pontif faţă de predecesorul său, papa emerit Benedict al XVI-lea, care a demisionat în februarie, invocând vârsta şi problemele de sănătate. În timpul scurtului său pontificat, Benedict al XVI-lea a fost mult mai vehement împotriva necredincioşilor, dar şi împotriva non-catolicilor în general, lăsând impresia că îi consideră pe toţi cei care au o altă credinţă decât cea pe care o promova el „credincioşi de rangul al doilea”, aminteşte sursa citată. Sursa: gandul.info
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.