Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Cu cât cercetezi mai atent trecutul unui oraş, cu atât ai parte de tot mai multe surprize, unele din ele depăşind cu mult aşteptările. După ce, cu ani în urmă, am publicat viaţa şi activitatea unor personalităţi de excepţie care au ridicat prestigiul oraşului nostru (George Enescu, Dimitrie Pompeiu, Petru Botezatu, Ioan Andrieşescu, Vasile Bogrea, Dumitru Brândză, Dimitrie Călugăreanu, Dănăilă Ioan, Theodor Ionescu, Ioan Plăcinţeanu, Constantin Romanescu, George Udrischi şi Alexandru Zub – cu toţii academicieni) care s-au născut în oraşul nostru sau în fostul judeţ Dorohoi, majoritatea dintre ei urmând aici studiile, răsfoind în continuare diferite documente am descoperit nume noi de oameni de o deosebită importanţă pentru cultura şi ştiinţa românească, nume ce nu trebuie să lipsească dintr-un dicţionar al personalităţilor dorohoiene.
Medalionul de faţă este dedicat unui mare cibernetician, despre care presa din România nu prea a scris, mult timp el fiind ascuns într-un nemeritat con de umbră. Este vorba de doctorul în cibernetică, inventatorul şi pictorul Stelian I. Bajureanu.
S-a născut la 4 iunie 1934 în satul Horodiştea, comuna Păltiniş din fostul judeţ Dorohoi. Tatăl său, Ilie Bajureanu, ţăran mijlocaş (1905-1992) ştia de toate şi făcea de toate: pescar renumit, cioplitor în lemn, agricultor priceput şi harnic, împletitor de nuiele şi rogojini. Mama sa, Maria Magdalena Bajureanu, avea o „mână fermecată” şi o voce de privighetoare. Ştia să picteze deşi era o simplă ţărancă, ţesea frumos, cânta minunat, cosea, broda şi, mai ales, iubea florile.
În această familie unită şi cu dragoste pentru muncă şi frumos şi-a petrecut copilăria „Stelucă a Mădălinei” împreună cu cele două surori gemene (acestea ulterior au ajuns una învăţătoare şi câţiva ani inspectoare în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, iar cealaltă – judecătoare, care a avut un destin tragic decedând într-un stupid accident rutier). Ilie Bajureanu a fost ordonanţă a unui general de jandarmi având astfel prilejul de a-şi însuşi vederi largi despre viaţă, idei pe care le-a transmis şi copiilor lui.
Stelian a urmat şcoala primară în satul natal. A avut norocul de a beneficia de un cadru didactic de excepţie – învăţătoarea Zamfira Breha. Ea a intuit mintea ascuţită a micuţului elev Stelian, care şi-a continuat studiile la liceul dorohoian „Gr.Ghica VV”. Iniţial dorise să urmeze o şcoală CFR, dar a fost respins la vizita medicală. La Dorohoi (aşa cum mărturiseşte într-un interviu, însuşi doctorul cibernetician de astăzi) a reuşit cu o bursă câştigată cu nota 10 (notă foarte rară în acei ani), alături de Scarlat Vasile – fiul unui mare moşier – şi Brănişteanu Mircea – fiul celui mai bogat doctor din Dorohoi. A absolvit liceul în anul 1951 şi s-a înscris la Institutul Politehnic Iaşi, Facultatea de Electrotehnică.
În 1975, cu o teză ce este prima din lume în domeniul ciberneticii reale, deterministe, consonantistă, odoblejeană, modernă, disjunctă în raport cu prima cibernetică (din lume) americană. De fapt, remarcabil este că cibernetica odoblejeană a lui Bajureanu (1975-2000) nu are nimic comun cu cibernetica americană, prima cibernetică din lume (1948). El a scris pentru a aprofunda anumite idei, n-a scris pentru a obţine sume consistente de bani sau premii ca în cazul celor care au furat cu nonşalanţă rezultatul muncii prof. Nicolae Paulescu (cel care a descoperit insulina, iar premiul Nobel l-au luat alţii).
Dl. dr. ing. Stelian Bajureanu desfăşoară o activitate intensă şi variată: este unul din cei 13 membri ai Consiliului Internaţional de Cibernetică, este fondator al Academiei Internaţionale de Ştiinţe de la San Marino, este membru asociat în Consiliul Ştiinţific al Asociaţiei Internaţionale de Cibernetică de la Namur (Belgia), a participat până acum cu lucrări la peste 10 Congrese Naţionale de Cibernetică, redactor la revista „OMU”; a scris eseuri de filozofia ştiinţei şi artei, eseuri de estetică; este autorul importantului Dicţionar enciclopedic de consonantică şi cibernetică consonantistă (Editura TIPARG cu o a doua ediţie în anul 2008 în manuscris- 1050 pagini). Moştenind talentul artistic de la părinţii săi, s-a afirmat şi ca pictor. A participat cu lucrări în colecţii în cadrul expoziţiilor organizate în România, dar şi în stăinătate (Italia, Israel, Germania, Belgia, Olanda, Franţa, SUA, Spania etc.).
Este autorul a peste 70 de lucrări de specialitate, publicate în diferite edituri din Bucureşti, Piteşti, Iaşi, Patras (Grecia), Drobeta Turnu-Severin, Bârlad, Mexico-City, Timişoara, Braşov, Lugoj, Tarragona (Spania), Milano (Italia ), Namur (Belgia) etc. Amintim aici câteva titluri: Criterii de stabilitate cunoscute pentru sisteme de reglare automată, referat pentru doctorat în specialitatea Automatizări în industria chimică, conducător ştiinţific fiind prof. univ. emerit Ion Curievici, Inst. Politehnic Iaşi, 1974, Metode de ameliorarea stabilităţii sistemelor de reglare automată, referat pentru doctorat sub bagheta aceluiaşi prof, univ. Ion Curievici, 1974, Termocuple de zonă pentru măsurarea temperaturii în reactoare, Buc. 1976; Ştefan Odobleja-Creatorul de fapt şi de drept al ciberneticii teoretice generalizate, Drobeta Turnu-Severin, 1980 etc.
Dr. ing. Stelian Bajureanu este membru al Ligii Scriitorilor din România. Deşi este unul din „capetele luminate ale României aruncate în anonimat” (după cum se afirmă într-un articol publicat în redacţia Agero-2009), prolificul inventator şi om de ştiinţă dr. ing. Stelian Bajureanu este în plină activitate creatoare. Cu gândirea lui ascuţită dă formă multor idei novatoare benefice ştiinţei şi culturii. Pentru moment are în perspectivă realizarea dilometrelor pentru sarcini de 600 tone la cârlig (12000 metri adâncime).
Născut în cel mai nordic punct al tării noastre, dr. ing. Stelian Bajureanu a ajuns pe cele mai înalte culmi ale ştiinţei într-un domeniu de maximă actualitate. Fiu al plaiurilor noastre binecuvântate de Dumnezeu, nu poate fi decât un moldovean onest, simplu şi uman. În conformitate cu aceste principii de viaţă, a luptat împreună cu academicianul Mihai Drăgănescu, dr. Olaru,prof. Golu şi academicianul fizician Ioviţ Popescu pentru recunoaşterea meritelor savantului academician Ştefan Odobleja autorul psihologiei consonantiste (1982) ce stă la baza ciberneticii, care şi-a conceput opera în condiţii mai mult decât mizere iar regimul comunist nu i-a recunoscut meritele. Să amintim aici şi faptul că acad. Ştefan Odobleja a fost medic de garnizoană şi la Dorohoi, simţindu-ne onoraţi că paşii acestui mare savant au trecut şi prin oraşul nostru. Şi ca o predestinaţie a naturii, drumul domeniului ştiinţific inaugurat de Ştefan Odobleja este continuat de un om ce a păşit şi el pe străzile Dorohoiului. Autorii acestui volum dedicat oamenilor de excepţie de pe aceste meleaguri au încercat să scoată la lumină numele dr. ing. Stelian Bajureanu ca un prim pas în recunoaşterea meritelor sale de excepţie. Astăzi, la împlinirea a 79 de ani, îi urăm LA MULŢI ANI ! şi succese în activitatea viitoare. prof. Dorina Mandachi
04.06.2013 la 18:26
a fost vecin cu mine in sat,dar din pacate nu mai este printre noi. DUMNEZEU SA-L IERTE!a fost un om deosebit!wshw
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.