Născută în Ibaneştiul Botoşanilor, cu specializări în medicină, turism, comerţ şi marketing, trăitoare în Marea Britanie, Luminiţa Amarie „se reîntoarce” acasă, în 2013, căutând chintesenţa de a fi: „Azi nu mai ştiu nici rostul, nici urmarea / A ceea ce-am făcut zi după zi, / Însă scriind încep s-aud chemarea / Şi caut Chintesenţa de a fi.”

Până la această carte, „Chintesenţa de a fi” (Editura Eminescu, Bucureşti, 2013), Luminiţa Amarie publică poezii în volumele: „Destin făcut dintr-un cuvânt” (Editura Singur, 2012); „Lacrimile, dinţii albi ai durerii” (Editura Eminescu, 2012); în „Diaspora online”; „Revista Phonix Magazine”; în Cenaclul literar „Înţelepciune.ro” şi pe site-uri cu specific cultural.

Despre autoare, Traian T. Coşovei, nuanţează: „Poeta străbate un teritoriu, între tăgadă şi speranţă şi disputat intre trecutul asumat şi un incert viitor al sentimentelor. Din acest viitor-trecut se naşte un viguros (din punct de vedere poetic) sentiment al autometrizării (...) Spirit profund şi puternic, Luminiţa Amarie face dovada unei reale înzestrări poetice ce dovedeşte că realitatea poate oricând deveni sentiment şi sentimentul caligrafie existenţială.” (Prefaţa la volumul „Chintesenţa de a fi”).

Registrele lirice din acest volum sunt foarte diverse. Astfel, lângă „sentimentul ca pretext poetic” şi „nedomolita tristeţe creativă”, „poeta străbate un teritoriu împărţit între tăgadă şi speranţă şi disputat între trecutul asumat şi un incert viitor (...)” (Traian T. Coşovei): „Sunt huma care e sculptată în chip de om visând, / Mă cert cu sfinţi în cimitire, mătănii bat în gând” (Doare atâta simţire) ; „Credinţa şi iluzii, / Amar, apoi dulceag, / Vin, gusturi de infuzii / Şi primul pas pribeag” (Amalgam de simţăminte).

Poezia Luminiţei Amarie are, mai ales, detenta unei „coregrafii” a amintirilor şi o tonalitate a sonetelor: „Sunt omul fără nume, / Femeia fără chip, / Din humă şi cărbune / Încet mă înfirip / Sunt tot şi sunt nimic, / Exist în necuvinte, / Eu cad, eu mă ridic / Sub bolţi o rugăminte.” (Sunt continuarea ta).

„Ştiu o clipă / în care / pe corzile sufletului meu doarme / îngerul unui înger / Atunci sufletul meu / scrie scrisori timpului.” (Ştiu o clipă).

„Chintesenţa de a fi” este un semn al împăcării contrariilor, al armoniei interioare, dar şi poarta de intrare în altarul introspecţiei, căutând departele şi zarea lumii încreate, unde se sfârşeşte şi începe totul : „Viaţa, viaţa, / Paşii, paşii, / Desculţ, desculţ, / Iertarea, iertare, / Pacea, pacea. / Rugul fiinţei de lut - / Până la urmă totul se rezumă la cum ai trăit, / nu la cât. /” (Viaţa).

Din „registrul” cărţii nu lipseşte ideea de iubire: „Te pot iubi ca sfântul, precum o rugăciune, / Te pot iubi năvalnic, să-mi fii capăt de lume / Te pot iubi cu trupul, din mine-ţi fac altarul / La care toţi se-nchină, doar ţie să-ţi fiu darul.” (Te pot iubi).

Faţă de lirica volumului anterior, poeziile ultimei cărţi sunt mai apăsat filosofice, în dilemele şi raporturile conflictuale dintre EU şi SINE, între FIINŢĂ şi OMUL din MINE, atrăgând atenţia şi prin preferinţa autoarei pentru starea infantilă a existenţei, paralel cu acceptarea realităţii de fiecare zi.

Cititorul va încerca o stare de profundă trăire reflexivă, în lectura unor poezii cu o construcţie personală, amintind aici, doar câteva titluri: „Noi, oamenii”, „Duminica inimii”, „Sfinţi părinţi”, „Altarul iubirii”, „Doare atâta simţire”, „Sufletul meu renaşte”, „Elegia tăcerii”, „Trăieşte clipa” sau „Zbor frânt”.

Sentimentală, raţională şi imaginativă, Luminiţa Amarie ne oferă un nou volum care anunţă zările unui nume cu destin, în rostirea lirică. (Cornelius Drescanu)

Autor: DorohoiNews.ro

GALERIE FOTO