Păstorel Teodoreanu s-a născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Oswald, era magistrat (n.la 23 noiembrie 1869 în Iaşi) şi a fost chiar senator de Fălciu. Mama sa, Sofia, făcea parte din renumita familie Muzicescu, familie care a avut o preţoioasă contribuţie la dezvoltarea culturii şi învăţământului dorohoian.
  
Dacă familia Teodoreanu nu s-ar fi mutat la Iaşi după numai doi ani de la naşterea lui Păstorel, oraşul Dorohoi ar fi avut cinstea de a-l avea printre personalităţile sale de excepţie şi pe fratele mai mic, Ionel Teodoreanu. Nu trebuie să-l uităm nici pe cel de al treilea fiu al familiei Teodoreanu, Laurenţiu, care ar fi devenit şi el un mare scriitor dacă viaţa nu i s-ar fi curmat brusc la vârsta de doar 18 ani, când, fiind plecat în Franţa pentru a lupta în primul război mondial, a decedat într-un tragic accident de aviaţie.
  
Păstorel Teodoreanu şi-a făcut studiile secundare la Liceul Internat din Iaşi într-o clasă de excepţie, printre colegi aflându-se şi Cezar Petrescu, Mihai Ralea ş.a.După absolvirea Liceului Internat din Iaşi a urmat Şcoala de Artilerie din Bucureşti, după care, a plecat voluntar pe front de unde s-a întors rănit. Şi-a continuat studiile superioare la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, devenind magistrat la fel ca tatăl său şi fratele Ionel, renumitul autor al romanului La Medeleni.
  
După absolvirea facultăţii s-a ocupat mai mult de literatură decât de profesarea meseriei de avocat. A colaborat la mai toate marile reviste ale timpului: “Viaţa Românească”, “Bilete de papagal”, “Adevărul artistic şi literar”, “Universul literar” şi multe altele. Debutul şi l-a făcut în 1919 în revista ieşeană “Însemnări literare”. În 1930 a fost ales în conducerea Teatrului Naţional din Iaşi.
  
A fost un personaj pitoresc al vieţii literare, cu gusturi rafinate, cu vădite înclinaţii spre gastronomie şi degustare de vinuri nobile însoţite de glume savuroase ce nu au plăcut regimului comunist nou instaurat în România, regim care, de altfel, l-a marginalizat pe nedrept.
  
În amintirea semenilor era cunoscut mai ales ca poet, deşi activitatea lui literară este mai realizată ca prozator. El aparţine perioadei interbelice din literatura românească cu Trei fabule – 1928, Hronicul măscăriciului Vălătuc – 1928 (pentru care a primit premiul Academiei Române), Un porc de câine – 1933, Vin şi apă- 1936. În 1937 a primit premiul naţional de proză. O parte din operele sale au apărut postum, scriitorul Păstorel Teodoreanu încetând din viaţă la 15 martie 1964 în  Bucureşti.
  
Glumele sale sub forma epigramelor, au fost foarte savurate la timpul său. Fiind suferind şi, deci, obligat să bea doar apă în loc de vin, i-a scris tatălui său Oswald cu puţin timp înainte de decesul acestuia din 1938: “Apa asta e sărată / Şi de-o bei pe îndelete / E periculoasă, tată / Face sete... “. Sau, cititorilor care şi-au  pus întrebarea de unde vine  numele său  Păstorel, le-a răspuns cu un catren pe măsura talentului său:                     
„Am păstorit în viaţă vinuri rare,
De-aceea îmi şi zice Păstorel.
Şi de la Grasa pân-la Otonel
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.”

A tradus din operele lui Merimee, J. Hasek, Gogol şi Anatole France ceea ce dovedeşte că avea vaste cunoştinţe din literatura universală fără a mai vorbi de faptul că vorbea limbile franceză, slovacă, rusă. A avut şansa de a se forma sub bagheta unor mari maeştri asimilând tot ce era necesar ca să devină un artist al cuvântului în literatura română.

În decursul vieţii a mai lucrat câţiva ani la Editura Fundaţiilor Regale, apoi a fost inspector oenolog al statului. Dar, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dorohoieni (generalii Constantin Ilasievici, Nicolae Samsonovici şi Gheorghe Barozi, profesorul filosof Petru Botezatu, fizicianul Ion Plăcinţeanu ş.a.), după 1944, odată cu venirea comuniştilor la putere, prima grijă a acestora din urmă a fost distrugerea intelectualităţii şi a celor care au fost la conducerea vechiului regim. Toţi cei mai-sus menţionaţi au fost arestaţi, ţinuţi în detenţie în condiţii groaznice, mulţi dintre ei au cedat fizic şi psihic nemaiputând suporta batjocura şi umilinţele la care erau supuşi. Şi Păstorel Teodoreanu a fost arestat în anul 1950, anchetat suportând nedreptatea şi jugul umilitor al închisorii. L-a durut în special trădarea celor care afirmau că-i sunt prieteni – nume mari ai „literaturii aşa-zise socialiste”, ceea ce l-a determinat pe virulentul poet să scrie pamflete şi epigrame usturătoere la adresa celor ce i-au trădat încrederea. Cei şase ani de închisoare „primiţi” prin decizia Tribunalului Bucureşti în anul 1950, din care a executat „doar” trei, i-au şubrezit sănătatea, grăbindu-i sfârşitul. A decedat la 14 martie 1964.

Faptul că s-a născut la Dorohoi şi a fost legănat în aerul liniştitor şi curat al oraşului ne dă dreptul de a-l considera  un fiu al plaiurilor noastre, a-l încadra între personalităţile dorohoiene de excepţie şi să ne facem o datorie de onoare în a-i cinsti memoria. prof. Dorina Mandachi

GALERIE FOTO