Se spune că, un cavaler arab din deşert călărea un cal pur sânge şi a văzut un om rătăcit care suferea de sete. A cerut omul de la cavaler să-i dea puţină apă iar cavalerul i-a dat. A simţit apoi cavalerul că omului îi este ruşine să-i ceară să urce cu el pe cal şi, atunci, l-a întrebat cavalerul:
-Doreşti să urci cu mine pe cal, ca să te duc unde găseşti casa şi familia ta?

Omul a răspuns:
-Eşti un cavaler adevărat ! M-ai servit cu apă şi doreşti să mă scapi şi de deşert, îţi mulţumesc. Am vrut să-ţi cer asta dar mi-a fost ruşine!

Cavalerul a zâmbit. A încercat omul să urce pe cal dar n-a putut şi i-a spus cavalerului:
-Eu nu sunt cavaler, ca tine; sunt ţăran şi nu sunt obişnuit să călăresc.

S-a dat atunci cavalerul jos de pe cal, ca să ajute omul să urce. Când s-a văzut omul sus, pe cal deodată, a lovit calul cu piciorul şi a fugit, parcă era un adevărat călăreţ.
Cavalerul şi-a dat seama că a fost păcălit şi că i s-a furat calul. A strigat după hoţ:
-Stai, ascultă-mă, ascultă-mă, omule !

A simţit hoţul că strigătul cavalerului este diferit de a celorlalţi păgubaşi, pe care i-a mai furat şi l-a întrebat:
-Ce ai ? Ce vrei ? De ce strigi ?
-Să nu spui nimănui ce ai făcut cu mine, te rog, a răspuns cavalerul.

L-a întrebat atunci hoţul:
-Ţi-e frică pentru numele tău, să nu râdă de tine cineva, deşi tu ştii că o să mori?!
A răspuns cavalerul:
-Nu, dar îmi este teamă că o să dispară binele dintre oameni !

A plecat hoţul în drumul lui iar cavalerul a murit de sete în deşert. Dar hoţul după multă vreme s-a pocăit şi le-a povestit oamenilor păţania, ca să devină o înţelepciune eternă.
Chiar şi în cele mai întunecate circumstanţe, păstraţi-vă principiile şi conştiinţa dumneavoastră! Bara Haqi Abdul Baki

GALERIE FOTO