O istorie a învăţământului dorohoian ar fi, neîndoielnic, incompletă fără numele reputatei institutoare Elena Cuparencu. De un real ajutor ne-au fost documentele şi datele biografice furnizate nouă de către distinsa doamnă Luminiţa Mazilu-Roboiu, nepoata Elenei Cuparencu (mama d-nei L. Mazilu-Roboiu, Speranţa Mazilu este soră cu Elena Cuparencu) prin mijlocirea amabilă a doamnei profesoare din Dorohoi-Tamara Bordeanu cărora le mulţuim pe această cale.Am avut astfel posibilitatea de a rectifica unele date eronate şi am putut creiona profilul celei care a fost un cadru de excepţie – Elena Cuparencu.
  
Elena Şentea (după numele de acasă) s-a născut la 16 august 1887 în satul Racova din judeţul Bacău, într-o familie de intelectuali, tatăl fiind învăţătorul satului, iar mama-casnică. Elena este cea mai mare din cei 8 copii ai familiei Şentea.
  
Cursurile primare le-a urmat în satul natal. În 1907 a absolvit cu brio Şcoala Normală “Elena Doamna” din Bucureşti, după care îşi începe activitatea didactică în satul Podoleni din Judeţul Neamţ. Apoi, timp de patru ani a predat la Şcoala Română din Constantinopol. În urma războiului balcanic (1913), şcoala de la Constantinopol s-a desfiinţat, iar Elena Cuparencu revine în ţară, predând doi ani la Bucureşti, la Şcoala Normală de fete de pe lângă Azilul „Elena Doamna”. Încă din aceşti primi ani de învăţământ avem mărturii ale pasiunii Elenei Şentea pentru cusăturile româneşti. Frumosul album intitulat „Izvoade strămoşeşti” de Mărgărita Miller Verghi (directoarea Şcolii Normale de fete de pe lângă Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti) alcătuit până în anul 1911 şi apărut abia în 1927 la editura Socec, printre cei cărora autoarea, în prefaţă le mulţumeşte pentru contribuţia adusă la alcătuirea volumului este şi Elena Şentea: ”Mulţumesc mai cu seamă d-rei Elena Şentea, astăzi învăţătoare, care m-a ajutat mult în această lucrare de multă răbdare”. Motivele din respectivul album de la  bisericile din Racova şi Costişa, sat vecin cu Racova, sunt culese de Elena Şentea. (informaţie oferită de D-na Luminiţa Mazilu-Roboiu). În 1915, vine la Dorohoi, unde va funcţiona 27 de ani, mai întâi la Şcoala Primară nr. 1 de fete “Vârgolici” (1915-1921), după care se trensferă la Şcoala Primară nr. 2 de fete “Regina Elisabeta” (1921- 1943). În Dorohoi a locuit pe strada Protopop Grigore Ionescu la nr. 9.
   
În timpul primului război mondial a lucrat voluntar la Dorohoi la spitalul pentru răniţi ce funcţiona în clădirea gimnaziului de băieţi „Gr.Ghica VV”, sub îndrumarea doctorului Ioan Enescu- viitor profesor universitar şi şef de clinică la Iaşi. Fiind o pasionată culegătoare de motive populare, publică în 1916 un album de planşe colorate cu modele de cusături din judeţul Vrancea. Între 1919-1923 a fost colaboratoare la ziarul dorohoian “Drapelul” cu articole prin care îndemna părinţii să-şi îndrume copiii spre studiu, spre iubirea naturii şi a tradiţiilor populare.
  
A fost un excelent cadru didactic, îmbinând munca la catedră cu atragerea elevelor spre activităţi practice; în 1921 a înfiinţat un muzeu de ştiinţe naturale cu animale împăiate – primul de acest fel din oraş.; în 1922 a organizat la Agigea o colonie de copii la care să aibă acces elevii săraci dorohoieni; puţin mai târziu a organizat şi un sanatoriu la Techirghiol pentru cadrele didactice dorohoiene.

Documentele de arhivă din anul 1928 atestă că Elena Cuparencu a fost vicepreşedinta Asociaţiei Corpului Didactic Primar din Dorohoi; preşedinte era Dumitru Romanescu. A deţinut funcţia de preşedintă a Cercului de gospodine ale oraşului. A fost directoarea Azilului de copii orfani.A activat şi la dispensarul pentru sugaci unde a fost preşedinta  comitetului de conducere(1923-1938); a fost membru activ la Societatea de ajutor social „Ajutorul” din judeţul Dorohoi; a adus o contribuţie însemnată la „Societatea pentru emanciparea civică şi politică a femeilor române”; a făcut parte din colectivul de conducere a „Crucii Roşii” din Dorohoi. A ajutat la organizarea asistenţei sociale în Dorohoi, a organizat diverse expoziţii anuale cu bazare pentru desfacerea lucrurilor de mână executate de tinere şi femei din Dorohoi. Între 1927-1932 a colaborat la foaia independentă „Străjerul” alături de preotul cărturar şi folclorist Dumitru Furtună, Edurad de Burbure, Constantin Ciocoiu.
  
În timpul funcţionării la Şcoala Primară nr. 2 de fete “Regina Elisabeta”, împreună cu o altă învăţătoare de excepţie, Maria Bantaş - directoarea şcolii, a amenajat un muzeu complex de ştiinţele naturii, istorie şi cusături naţionale. Exponatele erau de o deosebită frumuseţe, mai ales cusăturile realizate de eleve. Participând cu aceste exponate la diferite expoziţii organizate la Bucureşti, Cernăuţi sau Suceava a avut un succes incontestabil.
  
Cu deplinul acord al soţului ei, filantropul şi avocatul Constantin Cuparencu care a fost şi primar al Dorohoiului, a transformat casa, proprietatea lor de pe strada Başotă într-un adevărat muzeu. În anul 1935,când a decedat Constantin Cuparencu, prin actul de donaţie nr.7826 lasă casa sa primăriei locale cu condiţia să se înfiinţeze în ea un muzeu al oraşului. Păcat că această clauză nu s-a materializat, după plecarea Elenei Cuparencu la Bucureşti în 1944, casa a primit alte întrebuinţări, iar acum câţiva ani, imobilul a fost pur şi simplu dărâmat din temelii, fapt inexplicabil, caci clădirea era impunătoare, avea un aspect de vilişoară foarte cochetă şi cu un mic efort ar fi putut să fie recondiţionată şi transformată într-un tezaur de artă arhitecturală pentru istoria Dorohoiului.
  
Elena Cuparencu a participat activ la viaţa tumultuoasă a oraşului, a scris articole la revista dorohoiană a corpului didactic “Cuvântul nostru”, a luptat pentru înfiinţarea Şcolii Normale de fete în Dorohoi şi a făcut parte din comitetul de iniţiativă pentru înfiinţarea acesteia (fapt  realizat în 1925, dar şcoala  neavând condiţii optime de instruire s-a  desfiinţat în 1929). Între 1928 – 1939 a făcut parte din comitetul de conducere al revistei „Cuvântul nostru” (director – Grigore Racoviţă) colaborând cu articole legate de folclor.
  
În anul 1930 a editat împreună cu institutorul C.Ungureanu o “Geografie a judeţului Dorohoi” pentru clasa a II-a primară. Autorii acestor rânduri posedă  un exemplar din acest manual ce are un conţinut excelent şi ar putea fi folosit şi astăzi cu eficienţă în şcolile primare. A mai publicat două gramatici în 1937 (în colaborare cu C.N.Enescu), precum şi multe lucrări despre arta populară.
  
În 1933 şi apoi în 1938 a publicat cu mijloace proprii albume de cusături ale portului naţional românesc,iar fondurile obţinute din vânzarea lor au fost folosite pentru azilul de orfani din Dorohoi, unde Elena Cuparencu era directoare.
  
În 1935, anul decesului soţului ei, a donat Asociaţiei Invăţătorilor din Dorohoi suma de 12.000 lei pentru acordarea unor burse lunare elevilor nevoiaşi. A publicat articole despre folclorul românesc şi în revista lui D.Furtună “Tudor Pamfile”declarând textual că“ aceste obiceiuri sunt o parte integrantă din viaţa noastră”.
  
Ca institutoare, Elena Cuparencu a luat cu succes toate gradele didactice în învăţământ. Cu elevele  sale a realizat lucrări de artă de o valoare excepţională prin confecţionarea de cămăşi populare, ştergare artizanale, broboade în motive populare, lăicere unicat cu inspiraţie folclorică din diverse zone ale  ţării, milieuri de tot felul cu care a obţinut succese incontestabile la mai toate expoziţiile  organizate pe plan naţional şi internaţional. În chiar primul an de funcţionare la Azilul” Elena Doamna” din Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii şi al Cultelor trimite „Doamnei Elena Şentea” adresa cu nr. 9722/ 26 aprilie 1913 din care aflăm că „Avem onoare a vă înainta ordonanţa de plată No. 1453 în suma de lei 300, costul modelelor de alesături româneşti executate de Dv. şi furnizate Casei Şcoalelor pentru înzestrarea muzeului pedagogic (subl.ns.). În anul următor, Ministerul Industriei şi Comerţului - Serviciul Învăţământului Industrial şi al Industriei Casnice trimite „D-rei Elena Şentea, Învăţătoare la şcoala de aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală din Azilul „Elena Doamna” adresa nr. 35388/8 fev.1914 semnată de ministrul V. Ştefan cu aceleaşi  cuvinte de apreciere „Domnişoară, avem onoare a vă face cunoscut că dintre lucrările ce aţi prezentat cu petiţiunea înregistrată la No. 55489/913 pentru  concursul de desenuri de scoarţe şi alte ţesături cu alesuri de motive vechi româmeşti, în urma concursului ţinut la Minister în ziua de 16 Decembrie 1913, vi s-au premiat următoarele modele; no.12 şi 13 (….) şi no. 11… Totodată vă facem cunoscut că modelele premiate, conform art. 11 din regulament, rămân în proprietatea Ministerului…” A participat şi la Expoziţia Universală de la New York cu 4 obiecte selectate de Camera de Muncă din Cernăuţi: 2 năframe brodate, o „faţă de masă cusută” şi o „pernă cusută cu fir” (documentul care atestă acest fapt nu este datat, n.a.) Pentru munca sa a fost în repetate rânduri premiată, atât în bani cât şi cu diferite medalii, ordine sau scrisori de apreciere. Printre ele şi medalia “Prieten al Muzeului” cu care Elena Cuparencu se mândrea foarte mult. După trei ani de funcţionare la Dorohoi, devenise un cadru didactic remarcabil, dovadă fiind adresa nr. 17012/5 decembrie 1918 a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Dorohoi prin care “Am onoare a Vă aduce la cunoştinţă că Onor Minister al Instrucţiunei Publice, cu ordinul No. 135683 din 4 /XII a.c. Vă exprimă vii mulţumiri pentru priceperea şi vrednicia ce o depuneţi în şcoală”. La 1 mai 1925, Ministerul Instrucţiunii Direcţia Generală a învăţământului primar şi normal-primar îi trimite adresa nr. 31573 semnată de ministrul M. Vasilescu „Domnişoară. Ministrul a luat cunoştinţă cu multă plăcere de felul cum aţi fost găsită la inspecţia şcoalei şi ţine ca o datorie să „vă aducă vii mulţumiri pentru ordinea, curăţenia, munca pricepută şi buna îndrumare a învăţământului”. Într-o altă adresă cu nr. 14846/24 mai 1934 a Ministerului Instrucţiunii, al Cultelor şi Artelor – Casa Şcoalelor şi a Culturii Poporului adresată „Doamnei Elena Cuparencu, Institutoare-Dorohoi” citim „Luând cunoştinţă din raportul no. 46/934 al Dnei Conferenţiară Laurenţia Bacalbaşa de  activitatea rodnică şi emulatoare ce desfăşutaţi pentru ca şcoala primară să-şi poată îndeplini în mijlocul poporului rolul ei educativ şi practic, avem onoare a vă aduce pe această cale viile noastre mulţumiri”. În anul următor, Revizoratul Şcolar al jud. Dorohoi îi trimite “Doamnei Elena Cuparencu Şc. N. 2 fete Dorohoi” adresa nr. 4919/ 21 august 1935 semnată de revizorul şcolar Gh.N.Iancu şi secretar Al. Voloşciuc:”Doamnă învăţătoare, Cu onoare vă aducem la cunoştinţă cp Onor. Ministerul Instr. Publice cu ord. nr. 75426 /935, vă aduce mulţumiri (sublinierea aparţine documentului original, n. a.) pentru deosebita activitate culturală şi economică socială ce Dvs. aţi desfăşurat prin şcoală”. Elogiile nu se opresc aici. Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor- Subsecretariatul Şcoalelor – Direcţiunea Învăţământului primar-normal şi seminarial, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Dorohoi, trimite „D-nei Elena Cuparenco, înv. pensionară Dorohoi”, adresa 4358/13 august 1943 prin care „Vă facem cunoscut că Ministerul prin decizia nr. 138.808/943 vă numeşte membră de onoare a învăţământului”. Mutată deja la Bucureşti, primeşte din partea Ministerului Educaţiei Naţionale-Direcţiunea Învăţământului primar-normal adresa nr. 287613/946 prin care „Avem  onoarea a vă face cunoscut că Ministerul prin decizia nr. 287613/946 vă acordă gradaţia de merit în învăţământul primar”.
  
Un gest umanitar ce vorbeşte de la sine despre caracterul acestei doamne – deşi era la o vârstă înaintată (58 de ani) - a donat Centrului de colectare a sângelui din cadrul armatei de 85 de ori din sângele ei care să fie folosit pentru salvarea răniţilor din cel de al doilea război  mondial.
  
În 1944, pensionându-se, s-a mutat la Bucureşti,unde a locuit timp de 18 ani în casa surorii ei Speranţa Mazilu pe strada Puţu cu Apă rece nr. 33.A Dar, deşi pensionară, a lucrat nu mai puţin de 21 de ani la Asociaţia Invalizilor de Război şi la Liga pentru operele sociale din Comitetul municipal Bucureşti unde era conducătoare de bazar – şefă de atelier confecţii pentru copii. Liga era patronată de Regina Elena. După plecarea Reginei Elena, această societate a fost transformată şi preluată de Ministerul Muncii, Asistenţei şi Asigurărilor sociale, iar sectorul Elenei Cuparencu a trecut în 1952 la UCECOM – cooperativa „Drum nou-invalizi”, în cadrul căruia a fost salariată până în 1963 când s-a retras prin dorinţa ei.
   
A continuat şi activitatea publicistică cu volume ca: Izvoade moldoveneşti, Iaşi, 1970, Izvoade din  zona Iaşului, Iaşi, 1970, Cadre  moldoveneşti din zona Iaşului, Iaşi, 1975, Motive şi ii, apărută postum la Iaşi, 1980, „Povestiri din codrii Herţei”, Tipografia Segal, Dorohoi, Izvoade Vrâncene Editura Cartea Românească, Cusături româneşti, Editura cartea Românească, Caiete de cusături naţionale, 1-2, pentru lucrul manual la clasele I-IV, tipografia Munca-Botoşani, caietul 1 în 1933, caietul 2 în 1938, Lăicere şi covoare moldoveneşti, în colaborare cu Elena Nicoară, Iaşi, 1975, Cusături din Nordul Moldovei,în colaborare cu Smaranda Zburlan, Edit. Ceres, Buc., 1981.
   
Mutată la Bucureşti nu a uitat Dorohoiul. În anul 1961 a donat Muzeului raional Dorohoi un covor vechi românesc de colecţie şi „Catalogul Muzeului de Artă populară a RPR”.Bibliotecii universitare din Iaşi a donat cărţi vechi de bibliofilie, Muzeului Şcolar din Pomârla a donat cărţi de pedagogie, donaţie făcută împreună cu fiica cunoscutului profesor de pedagogie, I. Nisipeanu. Donaţii ale Elenei Cuparencu se găsesc şi în muzeele din Bucureşti (Muzeului de istorie a oraşului Bucureşti, Muzeului de Artă a RSR), Focşani (132 planşe „Izvoade vrâncene”), Bacău (motive populare din zonă), Racova (o candelă de o deosebită frumuseţe din argint cizelat donată bisericii din Racova în 1976).
  
S-a stins din viaţă la 8 octombrie 1980 în Bucureşti, regretată de toţi cei care au cunoscut-o. Pentru Dorohoi Elena Cuparencu a scris o pagină încărcată de activităţi  în învăţământul dorohoian, a realizat multe lucruri întru propăşirea oraşului,a contribuit şi la îmbogăţirea patrimoniului primăriei locale, s-a luptat  pentru realizarea unor iniţiative benefice oraşului. Într-un cuvânt, n-a stat o clipă locului. Amintirea ei ar trebui păstrată cu multă pioşenie de dorohoieni. prof. Ilarion Mandachi

GALERIE FOTO