Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

părintele Vucol, episcopul Smirnei

Acest sfânt, din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, s-a făcut vas al Sfântului Duh. De aceea de Hristos iubitul şi dumnezeiescul Ioan, cel de Dumnezeu cuvântător, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonit episcop şi păstor ales al Bisericii din Smirna. Ca episcop, călăuzit fiind de lumina Duhului Sfânt, lumina pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii; iar prin sfântul botez, îi făcea fii ai luminii, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii demoni. Mai înainte de a se săvârşi din viaţă a hirotonit urmaş, în locul său, în această cetate, şi păstor şi dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat către Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut sã crească un copac la care îşi găsesc tămăduire până astăzi, cei ce se apropie de el, cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa.

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor şi al trupurilor şi al sufletelor. Când, pe vremea împărăţiei lui Numerian, au fost prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi au fost osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, în timp ce aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins şi el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peşteră, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Fausta, Evilasiu şi Maxim.

Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din cetatea Cizicului. Avea părinţi bogaţi şi pioşi, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăţie. Dar nici tinereţea vârstei, nici înşelăciunea bogăţiei nu au despărţit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post şi în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieştile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleşi bărbaţi ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuinţând faţă de ea toată cercarea chinurilor, şi văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu şi la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni şi prin rugăciuni muceniceşti, a crezut şi acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinţi, din porunca împăratului, şi-au săvârşit toţi lupta, luându-şi sfârşitul prin foc.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, "Marele Bătrân", şi a cuviosului Ioan, cel numit "Proorocul", ucenicul sfântului Varsanufie.

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.
Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit "profetul".
Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă.  Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos - Optina. O sută din "scrisorile" acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae.
Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.
După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.
În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, "din putere în putere".
Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.
Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.
Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.
Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit "Marele Bătrân". A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.
Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

părintele Vucol, episcopul Smirnei
DorohoiNews.ro, 06-02-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO
Vând apartament cu 3 camere, decomandat, situat la etajul 3, în cartierul Plevna, Dorohoi, ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară Iuliana ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei I A al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi,  elevi și părinți ...

Vând mașină Opel Astra

Vând mașină Opel Astra
Vand masina Opel Astra, an 2004, dotări, aer condiționat, serocou cadura, motor în stare foarte ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” este alături de doamna profesoară Irina Apetrei ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Colectivul clasei a VI-a C, elevi și părinți, sunt alături de doamna dirigintă - profesor Irina ...

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe
Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu, Școala Gimnazială „Spiru ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Închiriez apartament doua camere, zona centru renovat complet, centrală noua,deasupra băncii ...

Vând Toyota Auris Hatchback

Vând Toyota Auris Hatchback
DE VANZARE TOYOTA AURIS Tip caroserie Hatchback Capacitate cilindrică 1,3 l Putere motor 74 kW (99 cp) ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro