Bulevardul Victoriei are o lungime de 1624 metri. La începutul secolului al XIX-lea se chema chiar „Uliţa Lungă”. Mai târziu s-a numit „Uliţa peste podul Botoşanilor”. După 1892 este atestată în documente cu numele de strada Dorobanţi sau „Călăraşilor”. Între 1938-1942 era numit Bulevardul Regele Ferdinand, iar după al doilea război mondial a primit numele de Bulevardul Victoriei, nume menţinut şi astăzi.
  
Este una din cele mai importante artere de circulaţie din oraş datorită în primul rând legăturii ce se făcea cu oraşul vecin Botoşani, dar şi datorită importantelor instituţii sau construcţii ridicate aici: regimentul 29 infanterie, parcul Rond-Point, Şcoala primară mixtă nr. 4, Seminarul Teologic Ortodox „Pimen Mitropolitul”, vechiul cimitir evreiesc, noul sediu al Liceului „Regina Maria”, Şcoala generală nr. 7 „Al. I. Cuza”, Şcoala generală nr. 8 „Mihail Kogălniceanu”, Spitalul Municipal, două biserici ortodoxe, parcul Cholet, Policlinica, Stomatologia ş.a.
  
De asemenea, este una din cele mai frumoase şi moderne străzi din Dorohoi. A scris multe pagini de istorie locală şi a fost martora multor evenimente ale oraşului. Vizitatorii care intră în oraşul nostru au parte de o surpriză plăcută pe Bulevardul Victoriei, reconstruit, cu trotuare pavate modern, flori şi bănci pentru odihnă de-a lungule lui. Păcat că, dacă mergi mai departe, priveliştea se schimbă: pe multe artere de circulaţie nu există trotuare, carosabilul se cere refăcut, nemaivorbind de ruinele din centrul oraşului. În ritmul în care se refac străzile, până în iarnă probabil, arterele principale vor arăta aşa cum trebuie pentru un oraş din Comunitatea Europeană. Deocamdată doar Bulevardul, str. 1 Decembrie şi str. Olinescu încântă privirile şi te îmbie la plimbare. Modernizarea centrului oraşului va schimba complet faţa Dorohoiului.
  
Vom zăbovi puţin în punctele de istorie ale Bulevardului Victoriei. Locaţia de primă importanţă aparţine Spitalului Municipal Dorohoi.În jurul anului 1800 populaţia localităţii Dorohoi număra în jur de  4.000 de locuitori, dar nu exista nici un fel de asistenţă medicală. Primul semn al îndreptării acestei triste situaţii îl aflăm la 16 iulie 1826 când se înfiinţează farmacia Hygeia-un prim pas spre civilizaţie în domeniul sănătăţii. Deşi în anul 1858 primăria Dorohoi a primit de la marele filantrop dorohoian Mihail Ştefanovici suma de 500 galbeni precum şi casele sale din Mihăileni spre a fi vândute cu destinaţia precisă de a înfiinţa un spital, abia în anul 1862,prin telegrama nr. 684 din 8 septembrie, doctorul Carol Davila face cunoscut că domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat înfiinţarea a 15 paturi pentru bolnavii din Dorohoi şi împrejurimi. Un an mai târziu, Inspectorul general al Direcţiei Sanitare Bucureşti anunţă că guvernul a hotărât înfiinţarea unui spital la Dorohoi. Cererea pentru acest spital fusese înaintată de dr. Sigismund Chernbach care era medicul primar al districtului Dorohoi. O inimă mare, iubitoare de oameni şi adepta progresului, D-na Curt, născută Barnaski, a donat casele cumnatei sale Emilia Bucşenescu, primăriei oraşului cu destinaţia precisă: spital. Casele se aflau pe locul unde astăzi sunt clădirile Spitalului Municipal.Au mai donat însemnate fonduri:prinţul Constantin Moruzi Zvorişteanu, marele proprietar Ion Docan, politicianul Alexandru Văsescu, Nicu Pillat, Iosif Uhrinowski. 26 de ani mai târziu aici erau trataţi aproximativ 1000 de bolnavi anual. În anul 1885, ministrul I.C.Brătianu, când a vizitat Dorohoiul, a dat dispoziţie să se mai amenajeze încă 30 de paturi. Primul director al spitalului a fost dr. Anton Sabatec. În jurul anului 1900, când directorul spitalului era Vasile Michăilescu, s-a construit un pavilion pentru băi, o cameră mortuară şi o gheţărie. După 1910 s-a construit un pavilion pentru boli contagioase. În 1926 a fost pusă piatra fundamentală a clădirii noului spital cu largul concurs al primăriei reprezentată de primarul Ştefan Scriban. De-a lungul anilor au funcţionat aici numeroşi medici de prestigiu ajutaţi de asistente  bine pregătite profesional, dar acest aspect va constitui un capitol aparte într-un proiectat articol.
  
Puţini dorohoieni ştiu că pe locul unde astăzi se află sediul vechiului Seminar teologic Ortodox „Pimen Mitropolitul” şi până vis-a-vis de fostul IMUGD a existat un parc cu mii de pomi, dar care, nu era amenajat pentru cetăţenii oraşului. Parcul se numea Rond Point.El exista în jurul anului 1900, opt hectare din cuprinsul parcului fiind date în 1896 pentru construirea locuinţelor destinate ofiţeriulor şi gradaţilor regimentului 29 infanterie.

În anul 1915 s-au plantat în parcul Rond Point (Piaţa Circulară) aproape 6000 de brazi, mesteceni, salcâmi şi tei.Tot în acest an, parcul a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată pentru a stopa tăierile şi furtul pomilor. Toate lucrările au fost făcute cu soldaţii regimentului 29 infanterie, puşi la dispoziţie de colonelul Colory-comandantul unităţii. În 1925, consiliul primăriei locale, condus de primarul Gheorghe Tomaziu a acordat 5 hectare din terenul parcului Rond Point pentru construirea unui seminar teologic la Dorohoi.
  
Ideea înfiinţării unui seminar teologic la Dorohoi a fost exprimată de marele om politic dorohoian, avocatul Gheorghe Gh. Burghele încă din anul 1892 în parlamentul ţării unde el era unul din reprezentanţii judeţului nostru. Negăsindu-se sprijinul necesar datorită lipsei de fonduri, au trebuit să treacă 3 decenii până ce această idee a fost materializată. Cu sprijinul ministrului Agriculturii şi Domeniilor care a dat 15 ha de pământ pentru folosul acestui seminar, cu aportul neobositului preot Dumitru Furtună şi a poetului Ion Pillat, în anul 1923 s-a reuşit înfiinţarea unei asemenea şcoli. De remarcat că pe lângă seminar şi-a început activitatea şi o şcoală primară. La început, condiţiile de funcţionare au fost deosebit de precare: elevii învăţau la Liceul „Gr. Ghica VV”, masa o serveau la acelaşi liceu, mai apoi într-o casă închiriată pe strada Gării, dormitoarele erau la secţia de pompieri pe str. Carmen Sylva şi la câteva case particulare din oraş. După multe tergiversări, seminariştii au fost cazaţi la regimentul 29 infanterie. Director a fost de la început şi până la desfiinţare preotul Dumitru Furtună. În anul 1925,cu bani de la Ministerul Instrucţiunii Publice şi cu 5 ha de pământ din terenul parcului Rond Point s-a început constrirea clădirii ce domină şi astăzi Bulevardul Victoriei. La acest Seminar au urmat cursurile mulţi elevi din provinciile istorice româneşti Bucovina şi Basarabia. De aceea şcoala era supranumită „Seminarul de la răscruci”. În anul 1933, această excelentă şcoală, cu realizări deosebite, a fost desfiinţată de Ministerul Instrucţiunii Publice din lipsă de fonduri.
  
Traversând Bulevardul pe cealaltă parte şi mergând spre centrul oraşului ne oprim la cimitirul evreiesc. Până în anul 1896,exista lângă regimentul 29 infanterie, cimitirul israelit. Din acest an, Comunitatea Israelită din Dorohoi a cumpărat de la primăria locală un alt loc de veci, pe strada Gherghel (cum se numea atunci, astăzi strada 1 Decembrie). Cimitirul de pe Bulevard exista încă din preajma anului 1614 când s-au stabilit primii evrei în Dorohoi.
  
Un punct de referinţă, încărcat cu multe pagini de istorie şi deosebite fapte de eroism îl constituie regimentul 29 infanterie. Prin reorganizarea armatei române din anul 1872, se înfiinţează şi la Dorohoi un batalion de Dorobanţi pe Uliţa ce pe atunci se chema Strada Botoşanilor. La 5 aprilie 1880, prin Înaltul Decret nr. 1164, Batalionul II Dorohoi se transformă în regimentul 29 Dorobanţi. Acest regiment a jucat un rol însemnat în trecutul zbuciumat al oraşului nostru. În afară de faptul că ostaşii luau mereu parte la reparare de străzi, sădire de pomi, ajutorarea populaţiei, la strângerea recoltei, fanfara regimentului, în zilele de marţi şi duminică, cânta şi distra numerosul public din parcuri. Regimentul a luat parte la campania din Bulgaria din 1913, la primul război mondial pe toată durata acestei conflagraţii, a participat la păstrarea ordinii şi păcii în Bucovina după unirea cu patria-mamă, la luptele pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei în 1941, a intervenit în 1941 la Bucureşti pentru înăbuşirea rebeliunii legionare, a organizat şi apărat nordul Moldovei în 1944, a participat la luptele pentru eliberarea teritoriului naţional (23 august 1944). Regimentul a fost desfiinţat la 23 noiembrie 1944 când a predat personalul şi armamentul regimentului nr. 3 infanterie Slatina. S-au găsit răuvoitori care să afirme că evreii au fost persecutaţi în Dorohoi. Este un fapt absolut inexact. Aceasta s-a întâmplat doar în perioada 1940-1944. Până atunci nu s-a făcut nici o deosebire între românii şi evreii care-şi satisfăceau stagiul militar la regimentul din Dorohoi. Mulţi dintre medicii regimentului au fost evrei. Un exemplu clar confirmă cele scrise mai sus: în 1930, când s-a depus jurământul noilor recruţi, ortodocşii l-au depus în faţa preotului C. Munteanu, evreii în faţa rabinului Gluchman, catolicii în faţa preotului Valisch, protestanţii în faţa preotului Rickeman, respectându-se astfel opiniile religioase ale fiecăruia. Clădirile regimentului 29 infanterie, în forma în care se aflau până de curând, au fost construite astfel: hala de instrucţie în anul 1885, cazarma regimentului în 1889, pavilionul administrativ, depozite şi ateliere de reparaţii în 1897, cele două pavilioane pentru două companii (din care doar una mai este în picioare) în 1889, infirmeria în 1900, poligonul de tir de pe Dealul Polonicului în 1901, în 1903 s-a tras apă la regiment printr-o conductă realizată de inginerul Blaimayer, baia de aburi cu 6 camere, grajduri pentru adăpostirea celor 60 de cai şi o magazie subterană în 1904, împrejmuirea cu frumosul şi rezistentul gard de fier în anul 1914. Indiferent cine era la conducerea oraşului, când se făceau reparaţii de trotuare sau caldarâm sau se plantau pomi pe marginea străuii, Calea Dorobanţi intra mereu în calcul şi se executau lucrările, mai ales că ostaşii regimentului 29 infanterie luau parte la acţiuni de reconstrucţie fără a fi remuneraţi. Dintre ofiţerii cu mari merite în cadrul regimentului 29 infanterie îi amintim pe comandanţii: col. Dimitrie Bengescu (1893-1896), col. Dimitrie Mihăiescu (1901-1905), col. Dumitru Kolori (1911-1915), col. Dumitru Orăşanu, erou (1940), col. Dumitru Marica; dintre ofiţerii superiori: col. Aurel Bantaş, viitorii generali Gheorghe şi Grigore Barozzi, Leonard Mociulschi; ofiţerii: col. Bilică Rosseti căpitan Batcu Vasile, lt. Elefterescu Urzică, maior Ianculescu Nicolai, căpitan Degeratu Gheorghe, maior Aronovici Dumitru, lt. Anghel Tatomir, cpt. Petală C-tin, capel-maistru Vameşu Neculai, sublt. Gheorghe Olinescu, lt. Găluşcă C-tin.
  
În anul 1934,la rugămintea unui mare grup de cetăţeni ai oraşului din zona Bulevardului Ferdinand, la nr. 80, pe locul unde astăzi se află Biserica Sf. Vineri, s-a înfiinţat o şcoală primară căreia i s-a dat numele Şcoala Primară nr. 4 I. G. Duca, în memoria primului ministru liberal asasinat de legionari la 29 decembrie 1933 la Sinaia. Clădirea aparţinea Creditului Funciar Iaşi. Şcoala a durat până în 1939, când,din motive neelucidate de noi, s-a desfiinţat deşi obţinuse rezultate notabile într-unul din cartierele sărace ale oraşului. După numai un an şcoala s-a redeschis sub direcţia profesorului de muzică Gheorghe Alexandru. Dar, datorită greutăţilor financiare, în anul 1946 s-a desfiinţat definitiv. Pe această stradă au existat şi două sinagogi: a Cotiugarilor şi Gaverona.
  
Pe Bulevardul Victoriei au locuit numeroase personalităţi care au jucat un rol important nu numai la nivel local, dar şi la nivel naţional. Dintre aceştia, important este Alfred Teitel (1900-1980) care a locuit la nr. 5. Născut într-o familie mixtă (tata mozaic, mama româncă), a urmat Facultatea de Medicină Bucureşti, profesor universitar care a revoluţionat farmacologia românească, ales membru post-mortem al Academiei Române în 2007. Tot pe aceată cale de circulaţie a locuit familia regizorului Dan Piţa (n.la Dorohoi 1938), ziaristul Leon Rapaport (Ropot), comandantul poliţiei Pamfil Gheorghe, acuzat de crime contra umanităţii şi condamnat la moarte, colonelul Găluşcă Constantin, fost primar şi prefect de Dorohoi, familia Olinescu Teofil, profesor cu cei 3 fiii ai săi: Radu-profesor universitar la Bucureşti, Gheorghe-ofiţer erou, Marcel-pictor care a donat Casei de Cultură din Dorohoi peste 70 de lucrări de valoare inestimabilă (Unde sunt? De ce nu le putem viziona intr-un muzeu?). Au mai locuit: colonelul Pănculescu, colonelul Ianculescu Nicolai şi soţia lui Iolanda, scriitoare, colonelul Covor, maiorul Mariciuc, familia inginerului Apostolescu Ilie a cărui fiică Silvia (căsătorită Căpăţână) a ajuns una din marile pianiste ale României ş.a.
  
Fiind o arteră dintre cele mai lungi, paginile de istorie depăşesc spaţiul unui simplu articol. Însăşi metamorfoza ei dintr-o stradă cu locuinţe particulare de o parte şi de alta în cvartalul de blocuri rânduite până la fostul campus al regimentului 29, dau totuşi un aspect modern la intrarea in oraş. Chiar şi noul parc Cholet este din ce în ce mai atractiv, răsună de glasurile vesele ale copiilor ce beneficiază aici de un loc special amenajat pentru ei, nemaivorbind de faptul că strada este foarte largă şi plăcută pentru circulaţie atât pietonilor cât şi autoturismelor. prof. Dorina Mandachi

GALERIE FOTO