Ne exprimăm regretul că odată cu dispariţia dintre noi a profesorului Gheorghe Amarandei o mare parte a arhivei sale personale nu va mai vedea lumina tiparului. Ne referim în primul rând la documentele în baza cărora a lăsat în manuscris volumul despre deputaţii şi senatorii dorohoieni de-a lungul anilor, dar şi la cele referitoare la şcolile dorohoiene, în special despre prestigioasa şi longeviva Şcoala Primară nr. 1 de băieţi înfiinţată în 1851. Cu mare greutate, după cercetarea unor documente adiacente, am aflat numele câtorva elevi absolvenţi ai acestei şcoli, care au ajuns ulterior să fie remarcaţi în ţară şi chiar peste hotare.
  
Printre aceştia se află şi Mavrodi P. Alexandru, născut la Dorohoi în luna decembrie a anului 1881, într-o familie înstărită, ai cărei înaintaşi au jucat un rol important în istoria oraşului nostru.
   
Alexandru Mavrodi a urmat, cum era şi normal, Şcoala Primară Publică nr. 1 de băieţi din Dorohoi, pe care a absolvit-o în 1892, şcoală la care învăţase anterior şi Spiru Haret, Ilasievici Neculai, Udrischi George, Zapan Gheorghe ş.a. şi care au făcut cinste oraşului nostru. După terminarea studiilor primare, gimnaziale şi liceale a urmat Conservatorul de Declamaţie din Iaşi, reuşind chiar să evolueze cu destul succes pe scena Teatrului Naţional ieşean.
  
Având deosebite înclinaţii pentru arta scrisului, în anul 1898 părăseşte lumea teatrului pentru a se dedica  publicisticii colaborând la diferite ziare din capitala Moldovei.
  
Concepţia sa politică liberală l-a îndemnat să scrie în deosebi în ziare cu această orientare, primele sale articole fiind inserate în „Evenimentul” – ziar naţional-liberal ce apărea la Iaşi încă din anul 1893 sub redacţia lui G. A. Scorţescu, de care va fi influenţat în mod deosebit, mai ales că acest inimos redactor a avut o frumoasă carieră în cadrul conducerii Teatrului Naţional şi ulterior în parlamentul ţării sau ca ajutor de primar al oraşului Iaşi. În anul 1900, „Evenimentul” fuzionează cu un alt ziar ieşean, „Opinia”, Alexandru Mavrodi continuându-şi activitatea gazetărească şi după fuziune. Între timp începe să colaboreze şi la un alt ziar, săptămânalul ce apărea la Iaşi din anul 1902, „Gazeta Moldovei”.
  
Concomitent cu activitatea publicistică îşi perfecţionează cunoştinţele citind mult în limbile franceză şi germană, cu gândul de a pleca în străinătate să-şi desăvârşeasca studiile. Situaţia materială foarte bună a părinţilor săi îi permite să plece la Paris, unde, datorită inteligenţei sale sclipitoare, obţine doctoratul în drept. Pleacă apoi în Germania, la Bonn, unde reuşeşte să obţină doctoratul în filosofie. Reîntors în ţară, se stabileşte la Bucureşti şi continuă activitatea publicistică la ziarele „Adevărul”, dar mai ales la „Viitorul” ce începuse să apară din 1907 ca organ de presă al partidului liberal, avându-l ca director pe Nicolae Maxim care îşi începuse activitatea publicistică, la fel ca Al. Mavrodi, la Iaşi. Să mai remarcăm faptul că la conducerea ziarului „Viitorul” au urmat, în ordine, mari personalităţi româneşti: Vintilă  Brătianu, I. G. Duca, cărora  le-a  succedat  Alexandu Mavrodi. Acesta din urmă a fost iniţial redactor şef al ziarului „Viitorul”, dar personalitatea sa distinctă i-a permis să urce destul de repede pe scara ierarhică a conducerii acestui periodic. Marea majoritate a articolelor sale le-a semnat cu pseudonimele Mircea-Aldea, Aldea sau Alexandru Fronda.
  
A fost director general al Teatrului Naţional din Bucureşti Între 1915-1934 (cu mici perioade de întreruperi).
  
Din partea partidului liberal a fost ales deputat în parlamentul României, iar mai apoi şi senator. De asemeni, a fost numit şi preşedinte al Societăţii Radio, ocupând aceeaşi funcţie şi la Societatea Ziariştilor Români.
  
Trebuie să amintim faptul că istoria Teatrului Naţional a fost una plină de frământări, căutându-se mereu noi căi de îmbogăţire a repertoriului, dar şi de asigurare a condiţiilor cât mai bune de evoluare pe scenă a artiştilor. Directorii teatrului au fost aleşi dintre cele mai competente personalităţi ale scenei sau ale scrisului. Începând cu primul conducător, Costache Caragiale, teatrul a avut în frunte numai personalităţi de seamă ale neamului nostru: Matei Millo, C.A.Rosetti, Alexandru Odobescu, I.L.Caragiale, Alexandru Davila, precum şi dorohoianul Alexandru Mavrodi, căruia întreaga societate românească a scenei îi aprecia calităţile de organizator şi conducător. Desigur, după el au urmat la conducere şi alte personalităţi, dar ne oprim la Alexandru Mavrodi, care constituie tema medalionului  de faţă.
  
La 14 noiembrie 1933, pentru prima oară, Regele Carol al II-lea a acceptat ca liberalii conduşi de I.G. Duca să formeze singuri guvernul. Din guvernul nou alcătuit făceau parte şi doi dorohoieni: Mihai Negură subsecretar de stat la Agricultură şi Alexandru Mavrodi subsecretar pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Mai menţionăm aici un fapt nu lipsit de importanţă deşi marea majoritate a membrilor guvernului nu agrea camarila regală, Alexandru Mavrodi era un apropiat al acesteia, lucru consemnat de C. Argentoianu în „Însemnări zilnice” (1933-1937).
  
La 29 decembrie 1933  I.G. Duca a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia de legionarii care îl considerau inamicul lor nr. 1 din cauza măsurilor democratice pe care le-a luat guvernul format de el. În guvernul nou format de Gh. Tătărăscu au fost cooptaţi şi Mihai Negură, cât şi Alexandru Mavrodi din fostul guvern format de I.G.Duca.
  
Activitatea lui Alexandru Mavrodi a fost una remarcabilă şi în cadrul parlamentului ţării, unde cuvântările sale erau adevărate prelegeri de înaltă clasă, ţinute de un om care punea interesele ţării mai presus de orice. Dacă I.G. Duca a fost asasinat mişeleşte de legionari tocmai când acesta se pregătea să prezinte în parlament o lege referitoare la cinematografia română, a rămas în sarcina lui Alexandru Mavrodi să continue opera liberală a înaintaşului său prezentând guvernului prima lege legată de această problemă, cu puţin timp înainte ca şi el să-şi găsescă sfârşitul neaşteptat şi fulgerător tocmai când se afla în plenitudinea forţelor şi ar fi putut realiza mult pentru ţara noastră. Dar, probabil, acesta este destinul oamenilor mari, mulţi păşind pe drumul fără întoarcere înainte de a-şi desăvârşi opera şi năzuinţele, Alexandru Mavrodi nefăcând excepţie.
  
La 2 septembrie 1934, când s-a format un nou guvern condus de acelaşi Gh. Tătărăscu, regele ar fi dorit ca Alexandru Mavrodi să facă din nou parte din acest guvern, dar nu şi-a putut impune punctul de vedere, astfel că Al. Mavrodi a rămas în afara executivului.
  
Alexandru Mavrodi a decedat la 24 septembrie 1934. Marele istoric Nicolae Iorga avea o consideraţie deosebită pentru activitatea directorului de teatru Alexandru Mavrodi, aşa cum citim în „Oameni cari au fost” cuvintele rostite la înmormântarea acestuia: „Alexandru Mavrodi a fost un om de o mare inteligenţă,un om de autoritate şi un bun conducător de oameni, care ştia să se facă ascultat. Cariera strălucită pe care a făcut-o arată cum, fără a trece prin filiera unui învăţământ care dă atâtea suflete sterpe, poate cineva să-şi câştige tot ce trebuie pentru a sta în primele rânduri ale unei societăţi. În zilele grele de la Iaşi a fost unul din puţinii cari nu s-au temut, şi a răspândit încredere în jurul său. Director de Teatru Naţional, el a păstrat ca o sfidare către duşman tot ce în timpuri normale e legat de instituţia sa. Pe când toţi croitorii de copii după piesele franceze pretindeau monopolul scenei, el a avut curajul de a reprezenta piesa mea, de afirmaţie naţională „Învierea lui Ştefan cel Mare”. Dacă m-am legat apoi de teatru, aceasta se datoreşte încrederii pe care mi-a dat-o şi pentru care mă simt dator, în clipa când îl coboară în pământ, cu acest act de adâncă gratitudine, care se uneşte cu părerea de rău că omul de energie s-a dus dintre noi tocmai când de aceştia ne trebuie mai mult decât de oricari alţii.”
  
Nu putem încheia medalionul celui care a fost Alexandru Mavrodi fără a aminti că el a reprezentat cu cinste oraşul nostru oriunde şi-a desfăşurat activitatea şi numele său poate sta notat cu litere mari alături de ceilalţi dorohoieni care au făcut parte, de-a lungul anilor, din diferite guverne, indiferent că s-au numit Mihail Negură, Nicolae Samsonovici, Constantin Ilasievici sau Dumitru Mezincescu, dar toţi cu un suflet de mari români. prof. Dorina Mandachi

GALERIE FOTO