Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ultima ședință din acest an, a Cenaclului „Editor”, a avut loc vineri, 20 decembrie 2013, la Casa Municipală de Cultură, unde, membrii obișnuiți ai cencalului și-au prezentat diversele opere, având loc un „carnaval” al emoțiilor și sentimentelor. Acest „dans” printre rânduri, nuanțat de diferitele interpretări ale membrilor Grupului folk „Laconia”, care au întreținut o atmosferă plăcută, ne-a amintit că se apropie sărbătorile cu pași repezi.
Startul a fost ca o blândă , dar generoasă romanță care a răsunat prin poeziile domnului Bara Haki Abdulbaki („Nu” și „Iubirea Ta”). Aceste creații au fost urmate de colindele: „Noapte de vis”; „Colindăm, Colindăm iarna”; „Deschide ușa creștine” și „Colinde, colinde”. A urmat apoi o poezie scrisă de Ramona Ion, pe care o redăm integral:
Azi...demnitate!
Azi plânge cerul, trist și dezgolit de robă.
În focuri care ard...la guri târzii de sobă
Și-alunecând prin lacrimile mele...
Mă adâncesc în vise, aduse dintre stele.
Și-n haosul de toamnă-iarnă iar...
Mai gust dulceața din prefăcutul caviar
Și-adorm cu cărțile pe brațele-amorțite
De miile de doruri în suflet încolțite...
Și-aș vrea să strig la cer cu rugă !
Dorințele-mi în focuri ard și se conjugă.
Mă retrezesc în lumea caldă de ghețar...
Să mai culeg speranța din piatra de cântar...
Ereditar tânjim spre lumi ascunse nouă.
Pe undeva...prin viață din florile cu rouă
Și îmblânzind și ultimii covrigi cu foame
M-agăț de firul lor...să nu se mai destrame !
Să nu mă pierd în azi, încă mă mai închin...
Iar din osânda tristă prefac speranța-n crin !
Și-aș vrea să văd chiar din genunchi, seninătate...
Iar praful dintre lumi...mă poartă...în falsă demnitate !
„Această ședință a fost una săracă în poezii, însă, abia așteptăm următoarea întrunire să vedem ce ar putea să ne aducă. Următoarea ședință de cenaclu va avea loc pe data de 17 ianuarie 2014, unde așteptăm ca începutul noului an să ne aducă noi forțe, noi idei, noi membrii, noi evenimente petrecute împreună. Vă așteptăm cu drag și până atunci vă urăm: Sărbători fericite !” a consemnat pentru Dorohoi News - Alexandru Mirauți.
24.12.2013 la 10:50
imi pare rau ca sunt desconsiderati unii oameni care fac totusi ceva,la fel ca si EMINESCU voi spune si eu ''e usor a scrie versuri,cand nimic nu ai a spune'',in cazul de fata :''e usor a critica ,atunci cand de fapt nu facem altceva decat sa ''vanam '' greselile altora.Cred din suflet ca ;;FIECARE DA CE ARE! inca o data va doresc SARBARORI FERICITE SI LINISTITE cu pace si iubire in suflete ,ca de rele e plina lumea!
24.12.2013 la 02:28
Punguta cu un cronicar :) Intr-o seara, in amurg S-a trezit un oarecine Sa isi spuna "cronicar" Sa ne "laude" de bine. Despre oamenii reali Sa vorbeasca anonim Si sa-si dea el cu parerea Despre ce noi implinim. Ba ca totu-i sezatoare.. Suparat, fara clementa Noi te invitam mai nene Sa mergi in audienta! Si sa-ti spui acolo oful Si sa ceri sa te numeasca Sef la sezatoarea ta Babele te ciocaneasca :) Si acum noi te lasam Sa-ti aduni doua cuvinte Si sa ne raspunzi istet Cu bun simt, asa cuminte. N-ar strica sa-ti spui pe nume! Si sa strigi in gura mare: Sunt un cronicar uitat! Fara simt..fara valoare! Hai pa! Si lasa tu...invidia aia, mai bine pune mana pe o carte si citeste ceva si peste vre-o 20 de ani daca nu e prea tarziu vino la cenaclu, te primim cu bratele deschise, te facem membru de onoare si poate iti dam un post in conducere, atunci poate o sa-l meriti..
24.12.2013 la 02:10
De unde stii tu domnule cronicar ce este aceea o sezatoare cand tu nu stapanesti bine limba materna si ai dificultati in coerenta? De ce esti asa de suparat pe doamna VM si pe cenaclu? Pentru ca nu coordonezi dumneata acolo treburile ? Daca te crezi atat de destept si talentat spune-ne si noua ce studii ai si cate carti ai scris? Daca esti un Eminescu in devenire mergi la "Romanii au talent"...daca tot iti atribui pseudonimul "cronicarul" ...Esti un cronicar fals, invidios, fara pic de cultura..in consecinta un zero barat! Doamna V.M. si domnul Bara Haki Abdulbaki stiu ce fac si fac bine si cu mult drag si inima!
24.12.2013 la 01:56
Daca esti asa vestit de ce nu oferi numele dumitale sa vedem si noi cine se ascunde in spatele acestor rautati? De ce faci afirmatii gratuite? Cu ce dreot spui ca doamna V. trebuie sa arate sau sa demonstreze ceva primarului? A apus epoca comunista stimabile! Pentru frustrati anonimi exista o singura lozinca : Lasaneeee ...
23.12.2013 la 19:03
Pentru Ana Camelia Andries:Sa facem deosebirea dintre o sezatoare si cerintele unui cenaclu:valoarea textelor,publicare,public cititor.
23.12.2013 la 09:22
''cronicarule'' te invitam vinerea la CMC sa vezi cu adevarat ce se intampla ,asa ai scapa cu siguranta de banuielile care te umbresc...hai sa lasam rautatile si...sa vedem partea buna a lucrurilor!SARBATORI FERICITE SI LINISTITE!
22.12.2013 la 20:34
O fi cu adevarat poezie sau o actiune a V. M. pentru a arata primmarului ca nu pierde timpul
22.12.2013 la 13:35
Asa da. Promovati tinerii cu talent, ca o sa aveti aprecierea localnicilor. Felicitari Dorohoi News!!!
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.