Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vasile C. Buţureanu s-a născut la 25 decembrie 1858 în Dorohoi. Familia sa, mutându-se la Iaşi, l-a înscris la Şcoala Primară „Trei Ierarhi” din Iaşi, apoi la renumita Academie Mihăileană pentru studii secundare. A urmat apoi cursurile Liceului Naţional ieşean luându-şi cu succes bacalaureatul în anul 1876.
În anul 1886 a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, după care îşi continuă studiile la Paris obţinând licenţa în ştiinţe fizice în 1889. Înainte de a pleca la Paris în vederea obţinerii licenţei, a fost doi ani profesor suplinitor la gimnaziul din Piatra Neamţ predând fizică-chimie, apoi la Iaşi la Liceul de fete „Oltea Doamna” unde a predat ştiinţele naturii şi matematica. După ce s-a întors de la Paris, a fost, timp de 3 ani, profesor de fizică şi chimie la Liceul Naţional din Iaşi.
Conducerea Universităţii ieşene „A.I. Cuza” îl considera o mare capacitate în domeniul mineralogiei, astfel că în anul 1892 îl cheamă la catedra de petrografie şi mineralogie a Facultăţii de Ştiinţe. La 15 noiembrie 1899 devine titular pe acest post universitar, funcţie ocupată de el până în 1929 când s-a pensionat. A fost şi decanul facultăţii în 1915-1916 şi 1927- 1929. Fiind un foarte bun pedagog, nemaivorbind de calităţile sale profesionale, conducerea Universităţii „A.I. Cuza” l-a solicitat să activeze şi după pensionare, la catedră, ca profesor. Vasile Buţureanu a acceptat şi a lucrat în continuare până în anul 1936, an în care s-a retras definitiv din învăţământ.
Pe lângă activitatea didactică la catedră, V. Buţureanu a făcut numeroase cercetări în domeniul mineralogiei. Atât la facultatea unde preda, cât şi acasă, a adunat numeroase mostre de minerale pe care le-a cercetat şi analizat din punct de vedere chimic făcând descoperiri deosebit de interesante şi valoroase.
După cum a declarat el însuşi, a fost un adept al şcolii lui Petre Poni, de aceea cercetările sale s-au concentrat asupra regiunii cristalino-mezozoice a Carpaţilor Orientali din Moldova, în regiunea denumită Masivul cristalin de la Broşteni. Descoperind un mineral nou, profesorul Vasile Buţureanu l-a numit „ponit” în amintirea renumitului academician pe care-l admira în mod special.
Dar, studiile sale nu s-au oprit aici. El a continuat cercetările la rocile din Masivul Călimanului, unde se găsesc numeroase zăcăminte de sulf, lucrările sale scoţând în relief bogăţia minerală a munţilor noştri. A scris numeroase cursuri universitare în domeniul cristalografiei, mineralogiei şi petrografiei. De asemeni, la Iaşi, a studiat şi stabilit analiza apei purgative de pe Copou din regiunea numită „Năsturache”, sau a apei de la Poiana Mărului şi din alte regiuni.
O parte din lucrările lui Vasile Buţureanu au fost traduse şi în limba franceză, ceea ce demonstrează importanţa cercetărilor efectuate de el. Mulţi dintre studenţii care i-au audiat cursurile au colaborat cu el la studiul rocilor eruptive de la Broşteni şi a apelor de la Poiana Mărului, continuându-i opera şi după terminarea facultăţii.
Academia de Ştiinţe din România i-a răsplătit întreaga activitate primindu-l în rândurile sale ca membru de Onoare, la fel ca şi Societatea de Ştiinţe din Iaşi. A fost şi membru al Societăţii Române de Geologie, a Societăţii Regale de Geografie, precum şi al Societăţii de Mineralogie din Paris.
Timp de 10 ani (1889 – 1899) a fost director al Institutului de Chimie din Iaşi. Din vasta-i operă am reţinut: Analiza apei minerale de la Vânătorii Nemţului, Piatra, 1893; Analiza apelor ... de la Poiana Vinului, Bucureşti, 1906; Etude sur la .... de manganese, Iaşi, 1906; Sur une nouvelle forme cristaline, 1912; Contribution, 1911; Curs de mineralogie, Iaşi, 1924; Solidaritatea socială, 1924 ş.a.
Chiar dacă nu şi-a făcut studiile la Dorohoi, chiar dacă nu a poposit prea mult în oraşul natal, faptul că s-a născut aici ne dă dreptul de a-l considera pe profesorul universitar, geologul Vasile Buţureanu, ca pe un concetăţean al nostru, ca o mare personalitate a ştiinţei româneşti care a făcut primii paşi în Dorohoi. prof. Ilarion Mandachi
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.