În miez de noapte, încă simte că ceva este în spatele său, ceva ce se apropie, până ce s-a lipit de el. Somnoros, se mişcă un pic apoi revine la somnul lui. Încă este friguros, şi dorinţa lui de căldură creşte. S-a mişcat puţin, spunând: „Of, nu pot dormi !” şi s-a întors la îmbrăţişarea pernei lui, care a început să se mişte, parcă ceva se mişca prin ea.
   
O adiere de vânt călduţ, o briză caldă pătrunde pe partea din spate a gâtului; i-a plăcut acel sentiment, a vrut să persiste această briză, dar şi-a amintit că munca îl aşteaptă mâine şi mai sunt doar câteva ore până ce răsare soarele.
   
Câteva momente mai târziu, a simţit o linişte completă; s-a gândit că asta ar fi şansa lui să doarmă. Dar şi-a amintit de ea, şi-a imaginat lacrimile ei şi cum el i-a respins îmbrăţişarea de atâtea ori. Şi-a amintit câte a îndurat ea ca să-l facă fericit şi la cât de multe lucruri a renunţat pentru a-l satisface. Şi-a amintit de iarna trecută, când s-au întâlnit pentru ultima dată: cât a fost de caldă acea iarnă, când el suferea de frig şi se întorcea acasă repede, se învelea cu aceleaşi pătură, se uita la ea înainte s-o îmbrăţişeze, contempla chipul ei şi plutea în ochii ei, înainte să se înece în ei...
   
Da, în fiecare noapte, se îneca în ochii ei şi, cu un sărut, revenea la viaţă din nou. Cădea acea lacrimă rece exprimând dorul lui, acumulat din ziua despărţirii lor şi alte lacrimi, pentru acele amintiri dragi inimii lui.
   
Cum trec miresmele parfumului pe o rană adâncă strigând şi anunţând revenirea durerii ! Stă închircit în pat şi intră într-o criză de plâns. Simte tremurul din cauza frigului, deşi focul arde cu putere în sobă. S-a ridicat din pat, şi-a şters lacrimile, s-a oprit la fereastra lui cu vederea la sat şi s-a uitat în zare la mormântul ei…
   
Şi mai sunt doar câteva momente până când soarele unei noi zile va răsări, anunţând sfârşitul încă unei nopţi din nopţile acelea lungi şi dureroase de iarnă. Bara Haki Abdulbaki

GALERIE FOTO